Pescuit pe ape Curgatoare
Aceste cursuri au un specific aparte în pescuit, pretinzând o anumită experienţă din partea pescarului şi cunoştinţe mult mai aprofundate. Având apele în continuă mişcare, aceste zone pot pune probleme neiniţiaţilor şi mai ales celor care se dau drept" profesori" la a doua sau*a treia partidă de pescuit.
Alimentate în special de izvoare ce sunt în legătură cu apa subterană, biotopul este mult mai complex, factorii de aciditate, sărurile şi conţinutul de microorganisme fiind cu totul altul decât în cazul apelor stătătoare şi în continuă transformare.
Trebuie subliniate câteva elemente de bază cu rol decisiv în pescuit: viteza, transparenţa, nivelul apei, temperatura, PH-ul (reacţia chimică a apei)
Viteza -curgerea-, are un singur sens, de la izvoare spre revărsare, în funcţie de relief, viteza este mai mare în panta muntelui şi mai redusă la şes.
Dacă am stabilit viteza în funcţie de panta de curgere pe lăţimea cursului, avem un curent puternic (şuvoi), pe mijlocul apei şi altul slab în maluri. Deci la mal viteza de scurgere este mai mică decât pe linia majora, mai mare la suprafaţă şi mai lentă pe fund. Astfel vom şti cum şi unde să aruncăm montura pentru a avea rezultatele aşteptate.
Transparenţa şi culoarea - sunt strâns legate de cantitatea şi dispersia de particulele organice şi anorganice. Limpezimea este corelată cu solul subacvatic, astfel încât apele de munte sunt limpezi circulând pe un suport de piatră iar cele de şes tulburi, acolo unde aluviunile aduc impurităţi angrenate de pe maluri. O apă tulbure se formează şi în urma topirii gheţii şi zăpezii când acestea se scurg de pe pante, sau în urma precipitaţiile abundente. Nivelul apei - în funcţie de zonă, poate fi controlat artificial prin baraje, deversoare etc. sau se modifică natural, prin secetă sau precipitaţii.
Temperatura - dacă la munte este aproape constantă şi rece pe tot cursul anului cu floră şi faună adaptată situaţiei, în zonele de colină şi de şes aceasta se modifică după sezon, cu cifre cuprinse între 0° C şi +25° C.
Insistând asupra acestui punct, s-a demonstrat prin studii că variaţiile de temperatură determină o dezvoltare a florei şi implicit a faunei, aceste zone fiind mult mai bogate în specii de peşti ce au condiţii de înmulţire şi hrană, devenind mult mai variate decât în zonele montane.
Prin transferul de temperatură de la cald la rece şi de la rece la cald, în sezoanele de primăvară-iarnă, curenţii verticali creaţi prin coborârea apei reci spre fund şi invers, produc o oxigenare mult mai bună, cu rol în dezvoltarea microorganismelor, bază de hrană a peştilor din aceste zone.
PH-ul apei sau reacţia chimică a apei.
Fără a intra în detalii aprofundate de chimie, pescarul trebuie să ştie că apa poate fi neutră, acidă sau alcalină, în funcţie de cantitatea ionilor de hidrogen; în consecinţă apa poate fi acidă - puternic acidă, sau alcalină - puternic alcalină.
Toate aceste caracteristici au influenţă determinantă asupra vieţii subacvatice.
Cunoscând aceşti parametri putem să aproximăm rezultatul unei partide de pescuit. Vă întrebaţi probabil cum se pot identifica aceste repere chimice. Nu vă trebuie instrumente de laborator ci puţin fler şi minim de cunoştinţe.
Astfel, într-o apă cu vegetaţie slabă, cu multe izvoare, vom avea o determinantă a PH-ului mai favorabilă decât într-o apă cu vegetaţie în putrefacţie, cu deversări de reziduuri, etc.
Aşadar, dacă în condiţii normale de climă, cu precipitaţii la cote normale, vom avea un PH bun, în schimb, în perioadele de secetă, nivelul apei scade, concentraţia de săruri creşte, oxigenul se diminuează, aşa încât peştii intră în stare de amorţire şi nu "muşcă". Dacă şi pescarul intervine cu o înnădire abundentă în această perioadă, prin oxidarea amestecurilor aruncate în apă, va avea o zi neagră, cu rezultate slabe şi vina îi va aparţine. Nu de puţine ori, în cazul unei aglomerări de împătimiţi, umăr la umăr, cu lansetă lângă lansetă, şi ploaie de mămăligi, cu şroturi şi arome, se nasc iritări şi învinuiri asupra bietei bălţi că n-are peşte sau că, prin bonuri sau taxă la permisul de pescuit, au fost furaţi bani din buzunar. Proprietarii sau administratorii sunt acuzaţi că nu au populat apele, că au tras peştele, pe scurt, toate vinele pământului aparţin altora, iar ei, bieţii atotcunoscători, trag ponoasele. Ca orice sport, ca orice pasiune şi ca orice lucru care trebuie bine făcut şi pescuitul cere acumulări de minime cunoştinţe, antrenament, trudă şi nu superficialitate.
Orice apă care nu a mai fost împrospătată prin schimb natural -precipitaţii, izvoare- sau artificial -aducţii, canale speciale-, va avea, prin abundenţa florei, un proces invers proporţional cu numărul speciilor de peşti.
Eroziunea malurilor fără vegetaţie de susţinere şi fixare va contribui prin măcinare la creşterea gradului de depunere de mâl şi a cantităţii de colmatare, împiedicând astfel o dezvoltare normală a vieţii subacvatice.
Toate reperele menţionate influenţează esenţial al modul de viaţă al peştilor iar o sumă de alţi factori determină un alt element de bază -HRANA.
Punctând în unele paragrafe formele vii (viermi, crustacee, plancton, etc.) cu rol nutritiţional, am văzut şi locul unde se formează unele din ele sau am observat absenţa lor în alte zone. Putem spune deci că numărul de specii dintr-un perimetru este strict condiţionat de cantitatea de hrană.
Apele stagnante au un număr mai mare de familii datorită temperaturii moderate, faţă de cele curgătoare unde se pot găsi două-trei specii sau nici una.
La marginile lacurilor unde găsim câte un copac căzut, cu pereţi de stuf şi papură, gropile cu pâlcuri de plante submerse, plaurii plutitori şi gropanele, oferă zone ce nu trebuiesc ocolite de pescari. Toate aceste locuri, unde hrana este adusă de curenţi sau conţinută în aluviunile scurse de pe maluri în urma precipitaţiilor, formată prin putrezire, prin înmulţirea microorganismelor, etc. sunt zonele cele mai bune de pescuit.
Peştii vor fi găsiţi astfel şi pe sub maluri, printre rădăcinile copacilor riverani, unde vor găsi în mâlul apei crustacee, viermuşi roşii, depuneri organice, alevini, etc.
Ordinea în care pescarii vor urmări viitoarele capturi va fi: peştii de talie mică apoi puietul şi peştii mari şi după ei răpitorii, lucru firesc, ţinând de regulile de bază ale mediului natural. Hrana se găseşte în celelalte cazuri, din abundenţă, la confluenţa râurilor, la deversarea unor cursuri de apă mici în altele mari, în preajma barajelor, a stăvilarelor, a gurilor unde se controlează nivelul bazinelor, indiferent că sunt de acumulare sau iazuri şi heleştee.
în apele curgătoare, hrana este depusă de curenţii şuvoiului către margini, unde se creează o fâşie liniştită.
Astfel în cazul iubitorilor de ape "repezi" aruncarea se va face peste sau în şuvoi, firul cu momeală va fi târât de curent şi stabilizat în porţiunea calmă. Se va practica lansarea în josul curentului (aval) firul fiind astfel târât şi fixat în dreapta pescarului, în zona calmă, ceea ce reprezintă un avantaj pentru semnalul la vârf de lansetă, în cazul bazinelor fără vegetaţie, peştii trebuie căutaţi înspre maluri, unde sunt aglomerări de hrană adusă de curenţi, de valuri, de mişcarea apei sau de pescari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu