Pescuit Amator la crap cu pluta

Pescuit stationar la crap. Pescuit la crap cu pluta

Pescuitul stationar la crap. Crapul este, in general, un peste de fund. Gura sa, plasata inferior, si mustatile demonstreaza faptul ca isi cauta hrana pe substrat, scormonind prin mil. Insa nu sunt rare momentele, in special in zilele calde de vara, cind cirdurile de crapi se ridica intre ape sau chiar la suprafata pentru a se hrani. Cum pestii sunt speriosi, se mentin la distanta mare de maluri si singura modalitate de a-i pescui este cu ajutorul unei linii plutitoare.
In astfel de cazuri pluta trebuie sa fie mare pentru ca si distantele de pescuit sunt mari. Pluta de portanta mare si distanta mare de lansare inseamna, fara doar si poate, Sheffield. In astfel de cazuri, avem nevoie de wagglere de talie mare, preferabil prelestate.

Echipament de pescuit la crap

Pescuitul in tehnica Sheffield la crap difera mult de tehnica fina, eleganta prin care se prind babusca, rosioara, platica si caras. Wagglerele fine, elegante, din cotor de pana de paun, cu portanta de 2-4 g trebuie sa lase locul wagglerelor scurte, butucanoase, construite din balsa si cu o portanta care depaseste 10-20 g! Pentru o mai buna vizibilitate la distanta, aceste wagglere sunt prevazute cu antene mari, intersanjabile. Chiar daca pestii pot fi speriati de zgomotul caderii wagglerului in apa, nadirea ii face sa revina imediat la locul de pescuit. Evident,

la astfel de distante, nadirea se va face cu prastia. Inutil sa mai discutam despre importanta unei nadiri precise, in special la distanta. In functie de momeala folosita, se va nadi cu nada alcatuita din componente fine, in compozitia careia se pot adauga si viermusi. De asemenea, linia de pescuit va fi mai rezistenta, adica un 0,20-22 mm cu un forfac de 0,16-0,18 mm. In functie de momeala aleasa, carligul va avea marimea de 12-16.



Conditii de pescuit

Inainte de a incerca aceasta metoda, trebuie sa fie indeplinita o conditie evidenta: crapii sa se deplaseze la suprafata apei. Acest lucru se verifica direct pe teren. Se pot observa cardurile de crapi (ciortani) la suprafata apei, in special in zilele fara vant, cand suprafata apei este oglinda. Acest lucru se intampla, in general, atunci cand temperatura apei depaseste 25° C. Pentru ca se pescuieste la suprafata, este imperios necesar ca nada sa se desfaca imediat ce atinge suprafata apei. Prin urmare avem nevoie de o nada friabila, eventual umectata in exces, care sa poata fi totusi lansata cu prastia la distanta. In acest scop, se poate folosi o nada de crap, cu granulatie mai fina, la care se pot adauga pesmet si canepa prajita. Ambele componente au un efect dispersant in nada, astfel incat sa putem obtine o spargere a bulgarilor de nada in momentul in care acestia ating suprafata apei. Daca vrem sa mentinem pestii la suprafata, este esential sa evitam coborarea rapida a celei mai mari parti a nadei direct pe substrat. Pentru a mari efectul de atractie, se adauga seminte de canepa intregi, prajite (atentie, nu arse!) intr-o proportie de 0,5 kg la 3 kg de nada uscata. Pentru ca se pescuieste la crap (ciortan), peste care umbla in carduri si care are in sezonul cald un apetit de invidiat, este nevoie de o cantitate mai mare de nada. Daca pentru momeala se folosesc viermusii, este bine sa se adauge si in nada o cantitate de viermi, astfel incat sa se produca la pesti o asociere intre nada si momeala folosita. Daca se pescuieste cu bob de porumb, se adauga boabe de porumb si in nada.

Tehnica de pescuit la crap

Se lanseaza linia de pescuit si se nadeste luand ca punct de reper antena wagglerului. Este preferabil sa se nadeasca la 1-2 m in fata plutei, astfel incat, prin recuperarea a cateva tururi de manivela, sa se aduca linia de pescuit in norul produs de dispersia nadei. In functie de pozitionarea pestilor fata de suprafata se va alege si adancimea de pescuit.

Date fiind circumstantele, nu se nadeste masiv la inceput, ci se va nadi regulat pentru a aduce si mentine cardul de crapi in zona in care pescuim. Pentru ca trebuie nadit regulat, este preferabil sa nu lasam lanseta cu varful orientat spre pluta, ci la un anumit unghi, astfel incat pestii care musca sa poata in prima instanta sa se intepe singuri, lanseta amortizand socul initial. Pe cat de precaut este crapul atunci cand tatoneaza momeala aflata pe substrat, pe atat de indraznet devine acesta atunci cand se hraneste spre suprafata apei, mai ales daca avem grija sa nadim regulat si sa producem un efect de concurenta in cardul de pesti atras de mancare. Adevarul este ca pozitia inferioara a gurii si mustatile, care sunt foarte utile atunci cand crapul scormoneste pe substrat, devin (aproape) inutile cand acesta se hraneste la suprafata sau in masa apei.

Prin observatie permanenta, se va adapta ritmul nadirii la comportamentul pestilor si la frecventa muscaturilor. In cazul in care se remarca agitatia pestilor la suprafata si se multiplica numarul rateurilor la muscatura, se va incetini ritmul nadirii. Este posibil ca pe parcursul pescuitului pestii sa inceapa sa coboare in coloana de apa spre substrat, acolo unde se strang componentele nadei lansate periodic de pescar. In acest caz, putem sa „marim apa”, pentru a deplasa momeala acolo unde se afla pestii, sau putem mari ritmul nadirii pentru a readuce pestii la suprafata.

Teoria ca teoria dar practica ne omoara. Era obligatoriu sa exemplificam direct pe malul baltii, cu prima oacazie – ocazia s-a ivit mai repede decat credeam.

Balotesti, lacul crapilor saltareti

Plecati cu noaptea in cap, am ajuns rapid si am debarcat pe unul din locurile libere. Virgil a inceput sa-si pregateasca inca de cum am ajuns sculele de pescuit la crap. Lansetele frumos aranjate pe suporti, mulinetele stralucitoare si, mai ales, barcuta teleghidata, folosita la nadire si plantare, nu puteau sa nu starneasca interesul celor din jur. Tehnica impresionanta, nu pot sa nu recunosc. Eu, cu echipamentul meu de stationar (varga + „Sheffield”), probabil le par celor din jur un fel de Cenusareasa. Ce pacat ca nu ma atrage deloc asteptarea pe sezlong a unei „muscaturi”, care poate sa intarzie ore intregi. Mai degraba pescuiesc la oblete!

Ca de obicei, m-am plasat langa una dintre marginile braului de stuf si mi-am pregatit „Sheffieldul”. Cum apa era adanca, am montat un waggler culisant si am lansat la 20-25 m. Ca un facut, incepuse sa bata si vantul si wagglerul ajungea, dus de curent, intre liniile „plantate” ale colegului din dreapta. Inevitabilul s-a produs. Pana sa apuc sa-l avertizez, Virgil a intepat ca apucatul la ridicarea bambinei, cu gandul la potentialele „submarine” pentru care venise. Asa ca a trebuit sa trec la undita si la pescuitul la buza stufului. Dupa o nadire relativ consistenta, pe vad au intrat ceva ciortanei, babusca si bibani (la rama), dar la dimensiuni si frecventa care nu ma incantau. Nici ceilalti nu prindeau prea grozav. Caldura sufocanta isi spunea cuvantul. In schimb, pe mijlocul garlei, se vedeau miscare frenetica si sarituri de pesti.


Pentru Virgil, era chiar enervant sa vada crapii cum zburda la suprafata exact in zona unde „plantase” nada si momelile, aflate ce-i drept la 4-5 metri mai jos, pe substrat. „Uite pestii cum zburda si noi stam aici ca fazanii!” Cum vantul se lenevise de ceva vreme, mi-am zis sa incerc la un Sheffield cu waggler greu. Poate pacalesc vreunul. Schimb tamburul de la mulineta cu fir de 0,15 mm si pun unul cu 0,20 mm. Imi place finetea, dar la crap nu e intotdeauna salutara.

Forfac de 0,16 mm, carlig de 12 si reglez distanta intre waggler si carlig la 70 cm. Aleg un waggler mare de 16 g cu varfuri intersanjabile pentru ca pestii joaca undeva pe la 40-50 m distanta. De lansat, lansez, dar sa vedem cum reusesc sa nadesc asa precis. Ca momeala sa coboare natural, fixez tot plumbul la baza wagglerului si las doar o alica mica la vreo 30 cm de carlig. Umectez suplimentar nada facuta pentru undita si adaug mamaliga (de nadire), pe care o faramitez in prealabil, in ideea de a crea un nor persistent la suprafata. Lansez linia pe mijlocul baltii, acolo unde pestii „salta”. Ca momeala, o patratica de mamaliga (de data asta, mamaliga de momeala) suficient de tare ca sa reziste la lansare. Incep sa nadesc, relativ precis dupa cateva corectii. De fapt nadesc, dupa care lansez un pic mai departe si recuperez ca sa inec firul, aducand wagglerul in zona norului de nada. Nada se sparge la suprafata si creeaza un nor persistent, iar pestii speriati pe moment sunt atrasi de pleasca picata din cer. Cel putin obletii!

Din pacate, varful antenei wagglerului joaca permanent sub asaltul lor. Mamaliga din carlig e prea friabila. Trebuie gasit altceva. Adaug porumb boabe de conserva in nada si pun o boaba in carlig. Asta va tine departe „turma” de obleti nesatui. Insa trebuie nadit regulat pentru a mentine norul de nada, iar rezervele mele de nada se epuizeaza rapid. Din cauza distantei, rateurile la muscatura sunt greu de evitat. Urmaresc incordat antena wagglerului care face cateva miscari si se scufunda. Intep cu un gest ferm si simt greutatea vie care pleaca in lateral. Pestele ia fir, dar il aduc destul de usor la mal. Apa e curata, fara bradis, trebuie doar sa am grija sa nu se incurce in liniile lui Virgil. Pana la urma, intra ascultator in mincioc. Are cam 1,5 kg. Facem o fotografie. Continuu sa admir pestele si ma pregatesc sa-l eliberez, cand Virgil se arunca pe lansete si inteapa in maniera caracteristica. De data asta, e randul meu sa trec la mincioc. Dupa un dril spectaculos, aduce la mal un amur frumos. Are balta peste!