Pescuitul în apă curgătoare

Pentru acest tip de pescuit, avem în general nevoie de plumbi care ne pot ţine montura în curent, exact unde vrem noi, fără a se mişca. Vom folosi plumbi relativ plaţi, cu o formă cât mai hidrodinamică.

Astfel, plumbul va opune foarte puţină rezistenţă curentului şi va sta lipit pe fundul apei. Din acest motiv avem nevoie de plumbi pendul, în mod ideal folosiţi cu o agrafă de siguranţă (safety clip), şi nu de plumbi culisanţi sau în linie cu firul (inline). Pe râu, pescuim cu vârful beţelor cât mai ridicat, pentru a expune cât mai puţin fir curentului. În acelaşi timp, firul între vârf şi montura va sta întins. În aceste condiţii, un plumb inline nu poate rămâne cât mai aproape de fundul apei, ci va fi ridicat şi va sta „în cap“.

                                                    Aş vrea să evidenţiez două forme din cele prezentate (şi numerotate, pentru uşurinţă). Plumbul 1, trilobat (numit de englezi şi riser, ridicător), a fost conceput pentru pescuitul în ape cu multe obstacole. Datorită formei lui, se ridică foarte repede de pe fundul apei când recuperăm. În secţiune, are forma unui triunghi isoscel, cu cele două laturi egale uşor curbate spre interior. Plumbul 2 imită o piatră sau o scoică şi este folosit în apele pescuite foarte intens în regim de catch & release, unde peştii pot să recunoască uşurinţă un plumb necamuflat şi că-l asocieze cu pericolul. Forma lui, datorită căreia se pretează perfect pentru pescuitul la râu, nu este decât un produs secundar, obţinut în mod întâmplător. Pentru un camuflaj cât mai bun, firma britanică Pallatrax produce chiar greutăţi care nu mai sunt de plumb, ci de piatră (denumirea comercială e Pallatrax Stonze) - simple pietre de rău, bine şlefuite, în care a fost introdus un vârtej.

Există totuşi o situaţie în care folosesc plumbi cu o secţiune rotundă. Când n-am reuşit să depistez un punct concret, în care să-mi plasez montura, las curentul apei să-mi găsească locul ideal. Adică folosesc un plumb relativ uşor, cu forma rotundă sau de torpilă, lontura montura lansez în curent, iar pick-up-ul rămâne deschis. Mai devreme sau mai târziu, curentul va „scuipa“ montura, care de obice se va opri într-un loc în care se adună hrana naturală. Iar dacă, în această situaţie, plasez bulgări tari de nadă în curent, pe un traseu similar cu cel al monturii, nada se va opri tot în acest depozit natural, creat de curent. Metoda are un singur dezavantaj: nu poate fi aplicată decât dacă fundul apei este curat si neted, deci nisipos, lutos sau cel mult presărat cu pietriş fin.

Pescuitul la distanţă
Pentru lanseuri lungi, evident, plumbul trebuie să aibă o formă cât mai aerodinamică. Din păcate, cei mai mulţi plumbi asa-numiţi „torpilă“ nu au centrul de greutate destul de pronunţat (plumbul 3). Fără un centru de greutate bine definit, plasat obligatoriu în treimea din faţă a plumbului, acesta nu va avea o poziţie stabilă în cursul lanseului şi vom pierde mult din distanţa de aruncare. Forma plumbului nr 4 este deja foarte aproape de plumbul „torpilă“ ideal. În ceea ce mă priveşte, pentru lanseuri lungi, prefer plumbul trilobat. Nu numai că are centrul de greutate cum trebuie, dar forma lui deosebită îi conferă foarte multă stabilitate în aer. În privinţa modelelor inline, şi aici rămân valabile aceleaşi criterii ca şi în cazul plumbilor pendul.

Două remarci generale:
• Cu un plumb pendul, veţi lansa mai departe şi ceva mai precis decât cu un plumb inline. La sistemul inline, montura este fixată de partea din faţă a plumbului. Acest lucru face ca plumbul să piardă foarte mult din stabilitate în timpul lanseului, impactul cu apa făcându-se de multe ori nu cu „nasul“ plumbului, ci cu flancul!
• În schimb, plumbul inline oferă o preînţepare mai eficace decât plumbul pendul, peştele ridicând de partea mai grea a plumbului (dacă folosim monturi semi-fixe, care în cele mai multe cazuri sunt net superioare celor culisante).