sâmbătă, 16 octombrie 2010

Pescuit Amator si Noutati din lumea firelor


Noutate (nu atat de noua) in lumea firelor. Dupa Berkley Trilene SensiThin urmeaza Berkley Trilene Sensation. La pescuitul rapitorilor, multi pescari prefera sa foloseasca noile fire multifilament, impletite sau lipite (braided sau fused), pentru ca ofera o serie de avantaje.
    Mai exact:

    -raport extraordinar intre diametru - rezistenta la rupere (diametru mic, rezistenta mare) - firul se scufunda mai bine, e mai usor de folosit in conditii cu vant puternic (diametru mic, rezistenta mai mica la vant);

    -elasticitate zero sau aproape nula (factor de elongatie zero aproape zero) - de unde deriva sensibilitatea crescuta, astfel de fire fiind indicate pentru pescuit la adancime (de la 6-7 metri in jos), muscatura salaului fiind uneori greu de sesizat chiar si in conditii optime - adica apa relativ mica (2-3 m) si lipsa vantului. Salaul este binecunoscut ca avand o muscatura destul dificil de detectat.

    -un alt avantaj al superfirelor ar fi rezistenta crescuta la efectul razelor ultraviolete (superfirele nu sunt afectate, imbatranesc mult mai greu), deci rezista mai bine in timp. Desi aici intervin unele neajunsuri - firele se scamoseaza repede (rezistenta la frecare nu este foarte mare), stratul protector deteriorandu-se rapid, deci dispare si culoarea. Unii pescari folosesc marker-e speciale pentru a (re)colora primii metri de fir, cei care sunt supusi frecvent agresiunilor factorilor de mediu. S-au incercat diferite acoperiri (tip "camasa") pentru a proteja miezul realizat din fibre polietilenice de dimensiuni micronice, unele au avut succes, altele nu. Se pare ca printre cele mai bine realizate fire se numara Cabela's Ripcord Si, Tuff si PowerPro.

De asemenea, astfel de multifilamente sunt folosite pentru pescuitul in conditii grele - vegetatie submersa din abundenta unde riscul agatarilor creste si unde o stiuca intrata in bradis este pe jumatate pierduta. Totusi, am intalnit destui pescari de rapitor care prefera batranul si totusi mereu tanarul monofilament, continuand sa faca in ciuda superfirelor. Unul dintre acesti pescari sunt chiar eu. Pur si simplu, nu m-am putut adapta multifilamentului, desi am incercat in cateva randuri. In primul rand, lipsa de elasticitate a firului trebuie compensata prin ceva - acel ceva este o lanseta cu actiune mai lenta, una moderat-rapida sau una moderata. Am avut rateuri la salau, pescuind la jig atat pe fund cat si intre ape, desi am folosit o lanseta cu varful foarte moale. Am scapat pesti. De ce? Intepam foarte rapid, firul n-avea elasticitate si smulgeam jigul din gura pestilor. M-am controlat si la urmatoarele muscaturi am intarziat pret de o secunda intepatura, dupa care am intepat. N-am mai pierdut pestele. Am mai pierdut pesti in dril. Mai tarziu in aceeasi zi, dupa o perioada fara prezentari, am dat din nou de un banc de salai - la primul atac, intepat rapid, rateu. Deja ma enervasem. Recunosc, imi era destul de greu sa-mi controlez reflexul de a intepa la simtirea muscaturii (desi uneori intarziam special, cand simteam atacul scurt, indecis, pentru ca imediat sa urmeze atacul decisiv). Ajuns acasa, am scos multifilamentul de pe tamburi si l-am facut cadou unui coleg. Ce-am invatat din asta? Are si elasticitatea rolul ei. Un rol foarte important - in momentul inteparii cat si in timpul drilului, lanseta nu este altceva decat un element elastic care absoarbe socurile. Monofilamentul standard are elasticitate, fiind la randul lui supus unor elongatii si preluand in consecinta o parte din socuri. Folosind multifilamentul, nu mai avem elasticitate pe fir, toate socurile fiind direct suportate de lanseta si mulineta. Lanseta se poate rupe, mulineta se poate strica... asta in cazuri in care se forteaza excesiv.

Disparand elasticitatea firului, lanseta trebuie sa faca singura fata luptei cu pestele - pestii pot scapa mai usor, deoarece socurile se resimt mai puternic, rana produsa de carlig largindu-se cu rezultat direct in pierderea luptei. Am vazut pescari care foloseasu multifilament pe o lanseta cu actiune rapida. I-am vazut insa dand si destule rateuri. Intr-adevar, raspunsul la intepare este maxim, insa dupa aceea, daca ai intepat pestele, cred ca drilul trebuie executat foarte sigur si rapid, pentru a nu elibera pestele inainte de vreme. Iar in conditii de concurs (nu e cazul aici), fiecare peste scapat te indeparteaza tot mai mult de podium. Ce m-a facut sa recurg la "avantajele" multifilamentului? Pescuiam pe apa adanca - 6-8-10 metri, vara. Soare, salaii la fund, pe 6-7-8 metri, sa se fereasca de soare. In acea zi, am reusit sa gasesc zona cu salai, dupa incercari nereusite in locurile cele mai cunoscute, recunoscute si recomandate. Atacurile asupra pestisorului de cauciuc siliconic montat pe jig se simteau destul de estompat. Imi trebuia destula concentrare sa simt atacurile. La un moment dat, o "tacaneala" scurta... pauza... n-am intepat... a urmat acelasi gen de atac, insa ceva mai lung. N-am mai ezitat. Am intepat imediat. Lanseta se incovoiase. Dupa un dril scurt de doua-trei minute, ridic salaul de pe fund, il vad - intepat pe dinafara, jigul in coltul gurii, intr-o pielita (destul de tare, ca altfel nu-l scoteam). L-am scos cu minciogul. Trei kilograme. Cum pana atunci eliberasem toti strapazanii de 500-800 gr, tinand doar unul de aproape 1.5 kg, l-am tinut si pe cel de 3 si am continuat sa eliberez tot ce am prins dupa aceea.
Eram totusi nemultumit de cele cateva rateuri (din cauza mea) si de lipsa de sensibilitate a firului. N-am avut nici un atac pe care sa nu-l detectez. Insa vroiam mai multa sensibilitate. Astfel, a doua oara, m-am dus cu multifilamentul. Si desi am avut destule prezentari, am avut si destule rateuri. In cele din urma, am gasit o solutie foarte viabila, cel putin pentru mine. Exista pe piata un monofilament al firmei Berkley, si anume Trilene SensiThin. Fir de nailon, insa cu elasticitate redusa / controlata - cred ca avea un factor de elongatie cu 50% mai mic decat cel al monofilamentelor normale. Il cunoasteam demult, insa nu-l incercasem pana atunci. Culoarea transparenta nu m-a deranjat. Ceea ce m-a deranjat a fost faptul ca firul era destul de sarmos, avea si memorie. Pentru mine, care folosesc sistemul baitcasting (mulineta cu tambur rotativ) firul relativ tare reprezenta un neajuns. L-am folosit de doua ori, nu mi-a placut, am renuntat. E adevarat, detectam mult mai usor muscaturile, simteam mai bine fundul lacului, denivelarile, insa trebuia sa ma concentrez pe lanseu ca sa nu fac peruci. Deci, destul de incomod, exact ceea ce urasc la ansamblul mulineta-lanseta-fir. Am revenit la firul cu care dadeam de obicei - Berkley Trilene TS (Tournament Strength), culoare fotocromica - deasupra apei devenea usor fluo, sub apa se "camufla" in mediul inconjurator, devenind aproape invizibil. Nu e chiar ca florocarbonul, al carui indice de refractie este egal sau mai mic decat cel al apei, firul devenind astfel "invizibil" pentru pesti, insa mie mi se pare cel mai bine echilibrat monofilament de pe piata, din punct de vedere al calitatilor cumulate. Desi cam tarziu (mai bine decat niciodata), ajung si la subiectul principal al povestirii de fata. La sfarsitul anului trecut, firma Berkley a lansat un nou fir monofilament cu elasticitate redusa, Sensation pe numele lui, despre care se spunea ca ar fi mai bun decat restul firelor omoloage. L-am comandat din SUA. L-am primit si, inainte de a-l folosi, pot spune ca este mai flexibil, mai moale decat predecesorul sau, SensiThin. Dupa ce sustin cei de la Berkley, are un factor de elongatie si mai mic decat cel prezentat de SensiThin, are caracteristici de lansare mai bune decat firul concurentei (Stren Sensor), e mai usor de controlat (ceea ce ma intereseaza), adica e maniabil si e mai rezistent. Eu mi-am luat o rola de 330 yarzi de 10 lbs. (aprox. 4.5 kg rezistenta la rupere), la un diametru de 0.11 inci (0.27 mm). Initial, m-am gandit ca este vorba despre o versiune imbunatatita a vechiului SensiThin. Cautand pe Internet, am dat peste expunerea unui pescar american pasionat, care avand cunostintele necesare, a testat ambele fire. Tot ce pot sa fac este sa incerc sa va traduc / adaptez pe cat posibil testele si rezultatele facute de acesta. Si el banuia noul Sensation ca fiind de fapt vechiul SensiThin, imbunatatit. Concluzia lui este ca noul Sensation nu este o varianta imbunatatita a lui SensiThin ci este un fir complet nou, cu proprietati mai bune, deci o alta mancare... de peste. Mai delicioasa, sper eu. Sa vedem, asadar: "Deoarece am folosit in cateva randuri SensiThin, pentru diverse aplicatii, eram curios sa aflu daca Sensation era chiar un produs nou sau nimic altceva decat o varianta a vechiului SensiThin, imbunatatita si prezentata intr-un ambalaj nou. Ceea ce-mi place la cele doua fire este faptul ca ambele sunt monofilamente cu elasticitatea redusa, un compromis viabil intre monofilamentele standard si superfire. Singurul dezavantaj ale acestor monofilamente cu elasticitate redusa este reprezentat de lipsa de suplete sau mai bine zis de gradul de rigiditate mai mare care le caracterizeaza. Adica, sunt cam "sarmoase". Comparand cele doua tipuri de fir (de 20 lbs.), am testat anumite proprietati mecanice si am gasit cateva diferente semnificative. Modulul tensil mediu al firului SensiThin se situeaza in jurul a 4,3 Gpa (Gigapascali), in timp ce noul Sensation are o valoare cu aproape 12% mai mica, in jur de 3,8 Gpa. Rigiditatea masurata, in tensiune, a fost de 44.535 N/m pentru SensiThin si aproape 38.148 N/m (cu 14% mai putin) pentru Sensation. Exista o diferenta mica dar masurabila intre diametrele celor doua fire - SensiThin are 0.443 mm in timp ce Sensation are o medie de 0.435 mm." Mai departe, este explicata metoda de calculare a rigiditatii, trec peste, deoarece nu gasesc termenii echivalenti si oricum nu mi-a placut matematica prea mult. Revenim: "(...) Un alt rezultat foarte interesant: Sensation are o valoare de amortizare (damping value) de 3534 N/m in comparatie cu 1274 pentru SensiThin. Asta depinde si de rata la care materialul este deformat (strain rate), insa un factor de amortizare cat mai mare inseamna un fir mai rezistent - deci Sensation pare mai rezistent. Proprietatile mecanice sunt indeajuns de diferite pentru a concluziona ca aceste fire sunt facute din materiale diferite... probabil nailonuri diferite sau amestecuri / aliaje de nailon. O rapida verificare a punctului de topire confirma ca SensiThin se topeste la aprox. 190 de grade C iar Sensation la o temperatura mai mare: 210 grade C. Nu ca v-ati apuca vreodata sa topiti cele doua materiale, insa este un test folositor pentru a vedea daca sunt aceleasi materiale sau nu. Acestea fiind spuse, as concluziona ca firul Sensation este produs dintr-un nou material, cu proprietati imbunatatite. Ar trebui sa fie un monofilament mai rezistent si mult mai usor de controlat decat predecesorul sau, SensiThin. Cu prima ocazie, o sa testez si eu firul, cu succes sper, si o sa va spun si parerea mea. La prima vedere, mi se pare mai mult decat OK si chiar mai moale decat Stren Sensor si vechiul SensiThin. Mi-am luat si o rola de Sensor (acelasi diametru, aceeasi rezistenta la rupere) pentru a putea testa ambele fire, in paralel. Cel putin mie, care nu ma pot adapta multifilamentului, acest compromis echitabil intre multi si monofilamente imi pare o solutie foarte buna. Imi amintesc cum imi imaginam eu odata ce bine ar fi daca cineva ar inventa multifilamentul cu elasticitate controlata (nu zero!), care sa fie o imbinare perfecta a celor mai dorite caracteristici - si anume: rezistenta mare la rupere, diametru mic si elasticitate controlata (sa zicem cam cu 50% mai mica decat a monofilamentelor standard). Pentru ca acest lucru nu se poate deocamdata (sau nu se doreste, cine stie?), iata ca avem acum solutia "in oglinda": un monofilament care chiar daca nu este la fel de rezistent precum superfirele, are o elasticitate redusa si, foarte important, este maniabil, mai usor de controlat decat predecesorii sai. Recomand pescarilor de rapitor care, asemenea mie, nu se inteleg cu firele multifilament, sa incerce acest monofilament nou, daca au ocazia.


E posibil sa reprezinte o solutie destul de buna - calea de mijloc intre monofilamentele standard si superfire. Pentru mine inclin sa cred ca este. S-ar putea sa-l aduca si distribuitorul produselor Berkley in Romania sau se poate comanda din Cabela's sau / si Bass Pro Shops prin cei care fac astfel de comenzi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

toateBlogurile.ro Certificat Web