joi, 18 noiembrie 2010

Pescuit Amator la clean cu maduva

Pescuit  la  clean cu maduva



O data cu racirea apelor, intervin modificari substantiale si-n comportamentul pestilor. Astfel, nu vor mai fi la fel de activi ca-n sezonul cald, majoritatea preferand siguranta cardului si locurile cu apa mai adanca si curenti mai lenti. In aceeasi masura este afectat si cleanul. In aceasta perioada se pot captura exemplare frumoase pescuind, in general, la pestisori vii (obleti, boarte, murgoi), rame rosii, viermusi si larve de libelula (chironomus). Dar sa va spun cum am aflat de pasiunea cleanului pentru maduva.
Ma aflam impreuna cu un prieten, intr-o dimineata friguroasa de toamna tarzie, la pescuit pe raul Mures, in apropierea Reghinului. Ceata deasa amplifica senzatia de frig si scadea vizibilitatea pana la 8-10m. Cu o seara inainte, hotaraseram sa cautam cleanul in apa de peste 4m, intr-unul din coturile formate de rau. Reusiseram sa procuram, cu mare dificultate, suficiente boarte ale caror dimensiuni nu depaseau 4-5cm. Ramele, viermusii si larvele ... de la magazin. Am folosit bolognesa de 7m, fir monofilament cu diametrul de 0,14mm, carlige nr. 6-8 legate pe struna de 0,12mm si plute de 2,5-3g. Dupa primele doua ore, in care am avut parte doar de agataturi, pestisori pierduti, frig, vine si primul clean. Frumos, bine hranit si “sarit” de 500g. Sperantele revin. Dupa alte multe incercari in care am investit toate cunostintele, rabdarea si priceperea noastra, fara rezultate remarcabile insa (doar cativa bibanusi pofticiosi care au fost eliberati imediat), ceata a-nceput sa se ridice si am constatat ca nu eram deloc singurii curajosi. In amonte, la cateva sute de metri am mai zarit doi pescari. 


Am lasat betele pe suporti si plini de curiozitate ne-am apropiat de vecinii recent “descoperiti”. Erau doi pescari trecuti de prima tinerete care imparteau frateste o “jumatate” de tarie. Ne-am salutat, am primit permisiunea de a ne aseza la cativa metri de ei si-am inceput sa conversam. In primul sfert de ora, batraneii au “pus” pe mal 4 cleni de toata frumusetea, toti peste 7-800g. N-am mai rezistat si-am intrebat cu ce pescuiesc. Ne-au raspuns aproape simultan : “Sssst……la maduva”. La-nceput am crezut ca-i de vina “taria”, asa c-am insistat. “La maduva?”.Unul dintre ei se ridica, isi ia batul si se-ndreapta spre noi. Agatase, rupsese si venea spre masina sa remedieze situatia. Am profitat de “necazul” omului si am cerut mai multe detalii. Iata ce-am aflat. Echipamentul era ca si cel folosit de noi, asa ca  diferenta o facea, se pare, doar momeala. 
 

De la macelarie, cumparau “sir de vita” (coloana vertebrala a bovinei), din interiorul caruia extrageau maduva (restul fiind folosit pentru gatit). Am fost avertizati ca “cea de porc nu-i buna ca se topeste in apa”. Dupa ce se inlatura cu grija pielita care protejeaza maduva, se taie bucati de aproximativ 5cm lungime. Acestea la randul lor sunt portionate astfel incat grosimea unei “fasii” sa nu depaseasca 3mm. Forma finala trebuie sa se asemene cu o panglica avand dimensiunile amintite (L=5cm si l=3mm). Se prinde de carlig ca si rama, lasand  libera o treime din lungimea acesteia. Cum misterul fusese rezolvat, am hotarat sa nu ne mai sacaim vecinii cu intrebari insistente, ne-am luat ramas bun si am revenit uimiti la masina. Am strans betele si am plecat spre casa, promitandu-ne sa revenim pe acele locuri, cat mai curand si mai bine pregatiti. Plecam mai fericiti : mai aflaseram ceva. Tot drumul am discutat detaliile urmatoarei iesiri, incepand bine'nteles cu detaliile procurarii si pregatirii maduvei. 


1 comentarii:

Anonim spunea...

eu am prins vreo 9 bucati la ficat de pui :D

Trimiteți un comentariu

toateBlogurile.ro Certificat Web