Pescuit la Stiuca cu Lingura Oscilanta .
Tipuri de rotative pentru stiuca :
1 rotativa Lusox Mepps (cirlig imbracat cu lina, cu plumb vapor in cap) nr. 3 si 4.
2 rotativa Aglia "foaie de salcie" Mepps nr. 3 si 4;
3 Crack Wool Red Flock Daiwa 22 g;
4 oscilanta Eira Rublex 30 g, Effzett DAM 22 ppina la 30 g.
5 rotativa Aglia Mepps paleta unghie si Winner Mepps nr. 3 si 4;
6 Ondex Rublex 5 si 7 g;
7 oscilanta Atom ABU Garcia 12 g;
8 rotative si oscilante DAM foarte colorate.
Unde pescuim stiuca cu lingura oscilanta ?
Locurile pescuite fiind pline de fel de fel de obstacole in care naluca se agata des,pentru pescarul de pe mal recuperarea nalucii agatate este dificila,iar pierderea ei devine...o obisnuinta.De aceea se folosesc linguri simple si ieftine,iar uneori,pentru a mai scapa de agatari,carligele acestora se echipeaza cu dispozitive antibradis.
Exista doua stiluri de a pescui la lingura-acoperind o cat mai mare parte din suprafata apei cu lansari ce vizeaza atat locurile care ne sugereaza prezenta stiucii,ca si pe cele ascunse vederii,ori lansand numai in locurile ce ne inspira,deci renuntand la cautarea sistematica.Stilul din urma pare mai precis,mai cu adresa,se pare ca in anumite perioade si locuri cautarea sistematica aduce satisfactii...concrete.
Stiuca nu urmareste naluca decat pe distanta scurta,cand si-a pregatit bine atacul.Pe fiecare directie executam doua-trei lansari,insistand ceva mai mult in apropierea stupului,nuferilor,plaurului si altor asemenea ascunzisuri.
Evolutia nalucii
Alegerea si schimbarea lingurilor de la un loc la altul se face in functie de adancimea apei,de prezenta sau absenta vegetatiei,de limpezimea apei ori de starea vremii,deoarece locurile in care gasim stiuca sunt mai variate decat in cazul altor specii.Prin diversitatea si posibilitatile ce le ofera diferitele tipuri,lingura ramane naluca cea mai folosita.
Oscilantele trebuie sa lucreze imediat ce patrund in apa,chiar in timp ce se scufunda.Pe vreme rece,patrunderea lingurii in cotloanele de langa stuf,ori prin gropanele de pe fund este singurul mod de a face stiuca sa muste.In asemenea perioade sunt indicate modele de linguri mai grele.Unii prefera linguri foarte mari,pledand pentru deviza"naluca mare=stiuca mare";se pare insa ca lingurile mici(4-6cm),cu o curbura nervoasa,suficient de grele pentru a fi conduse in adanc,in afara de avantajul ca prind si stiuci-uneori mai multe decat lingurilemari,datoritacarligelor mai mici cu care sunt echipate se strecoara mai usor printre obstacolele de pe fundul apei.Lingurile mari per uneori greoaie,dar rasplatesc pe cei ce cauta"trofee"de stiuca.
Lingurile usoare se dovedesc eficiente si pline de neprevazut,evoluand atragator in ape ce nu depasesc 1,5m.Pot fi recuperate incet,jucate din varful vergii sau numai prin usoare schimbari de viteza la recuperare.
Rotativele mari,nr.4-5,dau rezultate daca lucreaza atunci cand sunt trase foarte incet.Daca in locurile prin care trece lingura sunt si bibani,dimensiunea"respectabila"a nalucii ii tine la distanta pe cei mici,iar un biban mare nu-i chiar de lepadat...
Rotativele lestate pe ax se pot utiliza la pescuit in ape curgatoare si pe canale,dar si in lacuri.Lingurile speciale de stiuca au paleta usor alungita si sunt lestate prin intermediul unui plumb,ce se ataseaza in fata lingurii.Plumbii auxiliari maresc sfera de actiune a rotativei.Acelasi model poate fi folosit intr-o apa de cateva palme,ori adanca de cativa metri,fara a fi nevoiti,spre exemplu,ca in apa mica sa tragem naluca foarte repede.Rotativele nelestate pe ax se dovedesc utile la pescuitul in ape putin adanci,ca si acolo unde bradisul se ridica pana in imediata apropiere a suprafetei.Obisnuit recuperam tinand varga cu varful oblic in jos,pentru a da posibilitate lingurii sa se mentina le adancime.In ape putin adanci se recupereaza cu varful vergii in sus,cu o viteza care sa evite agatarea lingurii de fund,sau de varful bradisului.Vibratiile rotativei pun in garda stiucile dintr-o zona destul de intinsa,trezindu-le interesul.Pescuind in apa mica si foarte limpede,pescarul observa uneori cum,la treceri repetate ale lingurii prin aceeasi zona,stiucile isi scgimba locul,incercand sa se plaseze in pozitie favorabila de atac.In asemenea situatii rotativele se dovedesc mai eficiente decat oscilantele,dar si unele si celelalte trebuie sa cedeze intaietatea voblerelor usoare.
In apele cu bradis pana aproape de suprafata se pot folosi si linguri oscilante usoare,care,conduse cu viteza potrivita dau rezultate in tot sezonul.Vibratiile sunt cele care stimuleaza mai ales faza incipienta a atacului,iar coloritul lingurii,trebuie sa fie atragator,caci stiuca se repede de aproape,dupa ce vede prada-sau naluca.Asa se explica si silabele rezultate cand apa este tulbure sau opaca.Cel mai bun efect il au nalucile argintii sau combinatiile argintiu-alama,argintiu-cupru.
Varietatea de culori a nalucilor este posibila si datorita lipsei de preferinta a stiucii pentru vanarea unei anumite specii de pestisori.Este importanta si pata de culoare,punctul de contrast(semnalul"ochii")de pe corpul lingurii;asa au aparut oscilantele cu ochi rosu.Celelalte semnale("spate","tinta")pot fi si ele realizate cu markeri permanenti,negru si rosu fiind culorile cele mai utilizate.
Evitati luciul exagerat al lingurii,uneori total nefavorabil in pescuit.Ar fi si ciudat sa pescuim in apa limpede cu o asemenea naluca.
Retineti:cu cat naluca lucreaza deplasandu-se mai incet,cu atat are mai multe sanse.Acolo unde...mai sunt stiuci.
1 comentarii:
Great post about the use of one of the most classic lure for pike fishing.
Very nice job.
Trimiteți un comentariu