Alegerea gresita a carligului este una din cauzele principale pentru care scapa uneori pestii dupa ce au fost intepati.
Mărimea cârligului ridică de multe ori probleme celor care pescuiesc la plută. Deşi este adevărat că alegerea greşită a cârligului este una din cauzele principale pentru care scapă uneori peştii după ce au fost înţepaţi, trebuie ştiut că nu este singura.
Am observat că foarte mulţi pescari pun rateurile (peştii înţepaţi şi scăpaţi apoi din cârlig) numeroase pe seama folosirii unui cârlig prea mic. De cele mai multe ori nu este aşa. Din contră, un cârlig prea mare poate fi cauza rateurilor frecvente, pentru că poate trezi suspiciunea peştilor, care îl vor apuca mai slab, în timp ce un cârlig mic îi poate face să apuce momeala mult mai hotărât, înţeparea făcându-se astfel mai eficient. De asemenea, utilizarea cârligelor puţin mai mici sigur creşte numărul trăsăturilor.
Dar ce înseamnă „mic” sau „mare” când vorbim de cârlige? În principiu, eu cred că alegerea mărimii şi tipului cârligului trebuie să se facă ţinându-se cont de următoarele criterii: momeala folosită şi modul în care trebuie să se prezinte aceasta (dacă momeala stă pe substrat sau deasupra, dacă trebuie să stea blocată sau în mişcare etc.), modul în care se face înţeparea (vertical, în cazul rubezienei, ori într-un unghi mai mult sau mai puţin ascuţit, în funcţie de distanţa la care se pescuieşte), specia (speciile) de peşti vizată(e) şi mărimea acestora.
Ca să nu pară complicat, trebuie ştiut că, de cele mai multe ori, momeala trebuie să acopere aproape în întregime cârligul, iar atunci când acest lucru nu este posibil, culoarea cârligului trebuie să fie apropiată de cea a momelii sau măcar să nu contrasteze puternic cu aceasta. Când pescuim deasupra substratului sau „în mişcare” folosim de regulă cârlige mai subţiri şi uşoare, pentru ca momeala să evolueze cât mai natural.
Când înţeparea se face vertical sau aproape vertical sunt de preferat cârlige mai deschise, în timp ce atunci când pescuim la distanţă mai mare se pot utiliza cârlige cu curbură mai accentuată, chiar puţin închise. Mai adăugăm şi că în cazul peştilor de talie mare, odată cu folosirea firelor ceva mai groase, alegem şi cârlige mai solide, chiar dacă nu întotdeauna mari. Concluzia ar fi deci că nu mărimea peştilor determină în primul rând pe cea a cârligului. Astfel, când pescuim la peşti mari, nu trebuie să folosim obligatoriu cârlige mari, dacă momeala utilizată este relativ mică şi pescuitul necesită fineţe.
Spre exemplu, de multe ori la crapi de peste 3-4 kilograme se pot face monturi cu cârlige de 12-16 atunci când în cârlig se pun 2-3 viermi, larve sau chiar o boabă moale de porumb. În schimb, la cleni de doar 300-500 grame se pot pune cârlige chiar şi de 2 sau 4, în situaţiile în care folosim insecte drept momeală, în timp ce, tot la clean, chiar şi de talie mare, de peste un kilogram, putem ajunge să pescuim cu cârlige de 18, cu 1-2 viermi, casteri sau larve. În final mai trebuie spus că în privinţa cârligelor nu trebuie să facem compromisuri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu