Firele pentru pescuit la musca

Firele pentru musca

Evoluţia pescuitului la muscă a determinat schimbări în ce priveşte natura firelor din care sînt împletite sforile speciale, ca şi a calibrelor — respectiv lungimii şi grosimii, implicit a greutăţii acestora. Dacă firele naturale, mătasea în primul rînd, au fost înlocuite cu cele sintetice, mai ieftine, uşor de fabricat la calibrul necesar şi incomparabil mai rezistente la acţiunea apei, diversificarea & impus o aliniere reală a producătorilor prin introducerea unui sistem unitar şi riguros de clasificare, folositor atît lor, ,cît şi cumpărătorilor.
In locul clasificării folosind litere şi cifre ca indicativ unic, s-a trecut la aceea care împarte firele în funcţie de greutatea primelor 30 picioare (9,14 m). în principiu se con­sideră că această lungime este cea mai folosită în pescuit. Elasticitatea vergii şi mulineta ca element de echilibrare (contrabalans) trebuie să permită cele mai bune lansări pen­tru un anume fir de lungimea menţionată. Astfel s-a creat posibilitatea de a alege firul, aparent fără probleme, datorită existenţei claselor AFTM. Pentru fire, clasele corespund astfel :

Categorie echipament uşor / mediu / greu

Clasa AFTM 1....4 5 / 6 7 8 9 10 / 11 12

Greutate pe 9,14 m (g) 3,9 7,8 9,1 / 10,4 12 13,6 15,6 / 18,2 21,4 24,7

Specii lipan, păstrăv, păstrăv de lac, clean păstrăv de mare lostriţă, somon

Pentru apele noastre cu debit nu prea mare, cele mai indicate sînt firele aparţinînd claselor AFTM 5—7, ce se pot folosi la pescuitul păstrăvului, lipanului sau cleanului, specii pe care. cu toată bunăvoinţa, nu le putem aşeza decît alături de cele de talie mică. Excepţie ar face doar păstrăvii din lacuri, printre care vom găsi şi exemplare mari, şi lostriţă, al cărei pescuit este deocamdată interzis.
Prin aceste cîteva date nu am lămurit însă nici pe departe problema firelor, mai ales că unele au înscrise două clase AFTM (de exemplu 4 şi 5) şi, mai nou, se afirmă că aceleiaşi yergi i se potrivesc trei fire de muscă, în funcţie de profilul firului, lăţimea apei — implicit lungimea aruncărilor — şi de densitatea firului raportată la cea a apei.
Şi iată că lucrurile s-au încurcat din nou !
Să încercăm să vă oferim însă şi o explicaţie mai pe înţeles. Pentru apele de la noi, pescarul muscar şi-ar alege o varga şi o mulineta dintr-o clasă medie, să zicem 6 AFTM, şi un fir din aceeaşi clasă. Dacă ar încerca să pescuiască pe o apă îngustă, pe care are nevoie să scoată de pe mulineta mai puţin fir, ar constata că varga pare rigidă ori firul prea uşor şi nu curge lesne prin inele. Normal. Varga va lucra bine, echilibrată perfect, numai după ce a scos cei 9,14 m de fir (să nu exagerăm cu precizia — se poate lăsa centime­trul acasă !). Pentru a echilibra varga — şi mulineta, bine­înţeles •— cu un fir mai scurt de 9 m, acesta trebuie să fie ceva mai greu (clasa 7 sau 8 AFTM), iar pentru a lucra co­respunzător cu un fir uşor (clasa 5 AFTM) este nevoie să se scoată 11 sau 12 m de fir de pe mulineta.

Ceea ce este important de urmărit ca tehnică în pescuitul la muscă s-ar putea sintetiza prin :
— executarea corectă a aruncărilor în gol ;
— prezentarea delicată a artificialelor pe sau în apă ;
— mărirea continuă a razei controlabile de acţiune ;
— plutire sau scufundare adecvată, după caz.
în rîndurile ce urmează ne vom referi la influenţa dife­ritelor fire de muscă asupra posibilităţilor de pescuit, încer-cînd o succintă prezentare a noutăţilor în domeniu. în acest sens vom urmări : profilul firelor, densitatea lor comparativ cu cea a apei, repartizarea greutăţii în funcţie de lungime şi modul în care toate acestea se leagă de tehnica de pescuit şi de varga folosită.

Probabil, cea mai radicală schimbare în construcţia fire­lor de muscă, în evoluţia lor de la cele de mătase la cele sintetice, a fost realizarea unor fire monofilament care să răspundă pe deplin necesităţilor celor ce le folosesc. Un fir de 30 yards (circa 28 m) cu profil conic pînă la forfacul cu muşte, confecţionat dintr-un material transparent, este greu observabil, avantajîndu-1 pe muscar. Neajunsurile constau în confecţionarea mai anevoioasă a acestor fire, lipsa lor de rezistenţă la solicitări repetate, contractarea sau dilatarea în funcţie de temperatură, posibilitatea de rupere la creşterea bruscă a efortului, ceea ce duce la întreruperea obligată a şedinţei de pescuit, căci înnodarea se realizează greu, firul fiind practic pierdut. Cu timpul, parte din inconveniente au fost înlăturate prin realizarea unei împletituri calibrate ce formează miezul de rezistenţă. Firele monofilament se con­fecţionează avînd profil paralel (L — level), dublu conic (D.T. — double tapered) ori cu greutatea înainte (WF — weight forward).

Cele floating (plutitoare) sînt formate din firul propriu-zis şi o îmbrăcăminte spongioasă care le menţine la suprafaţa apei, dar le răpeşte din transparenţă şi din uşurinţa de alunecare prin inelele vergii.

Profilul firelor de muscă : 1 — dublu conic (DT); 2 — cu partea grea înainte (WF) ; 3 — partea grea înainte cu „burtă" lungă (LBWF). A — telecast: 1 — partea conică (WF) ; 2 — fir alergător.

Cele sinking (scufundătoare) sînt alcătuite din împletitură Şi „cămaşă", cu conicitate mult mai bună şi alunecare incom­parabil superioară celor înainte menţionate. între cele două ^puri există o categorie „de trecere", să-i spunem, a firelor tip_ intermediate (I), care se scufundă încet ori plutesc în ^Pă dacă sînt unse înainte de folosire.
în general, firele monofilament sînt uşor manevrabile chiar pentru distanţe apreciabile, se pretează la pescuitul de lac şi la cel de rîu pentru că ajută la un spionaj corect si smt greu vizibile. Totuşi, lanseurile la distanţe foarte mari «ind dificile, mai ales datorită frecării firului pe inele, a îost necesară o nouă modificare, în scopul măririi razei de
acţiune a firelor comune. Schimbarea apărută s-a numit tele-cast (lansare la distanţă) şi constă într-o trecere bruscă de la firul gros la cel subţire, încît să nu-i răpească din viteza de alunecare prin inele. Trecerea de la firul conic la cel alergă­tor coincide cu zona din care pescarul ar prinde cu degetele firul pentru spionaj, înainte de o nouă lansare. Această modi­ficare vine mai ales în ajutorul muscarilor începători. Cei care au folosit multă vreme un fir tip WF (cu greutatea înainte) ştiu bine de unde să-1 apuce pentru a începe spio­najul înapoi. Cînd pescarul cu musca nu s-a familiarizat încă cu spionajul, acest punct de demarcare serveşte ca zonă de' priză pentru începerea mişcărilor pregătitoare în vederea unei noi lansări. Dacă a folosit fire DT, al căror profil este' dublu conic simetric, telecastul le va facilita mult trecerea la firele WF, a căror parte activă este deplasată mult în faţă. Telecastul permite — pe lingă lansări mai lungi şi mai discrete, firul aşezîndu-se mult mai bine pe apă — şi un control îmbunătăţit al forfacului cu musca la mare distanţă.

O altă modificare de actualitate în silueta firelor de muscă e legată direct de profilul conic şi de repartizarea greutăţii în lungul firului în raport cu capetele conice. Noul LBWF (Long-Belly-Weight-Forward) combină avantajele fire­lor WF şi DT, fiind de fapt un WF cu conicitatea mult pre­lungită spre capătul posterior („burtă prelungită"). Firul pre­zintă avantajele, dar şi dezavantajele tipurilor din care pro­vine. Un WF se poate folosi pentru lansări lungi, dar la cele apropiate nu curge prin aer atît de bine ca un DT, ocupă loc mai puţin pe tamburul mulinetei, dar prezentarea artifi­cialelor este mult mai puţin delicată decît în cazul firelor DT. Un dezavantaj pentru WF îl constituie faptul că orice' corecţie, după lansare, de îndată ce partea grea a firului a părăsit varga, este sortită eşecului, răpindu-se astfel din fineţea şi precizia pescuitului pentru cei mai puţin experi­mentaţi. Esenţial pentru firele LBWF este că permit un spionaj mai larg, „burta" contribuind apreciabil la aceasta. Avînd greutatea repartizată pe o lungime mai mare de fir şi nu concentrată în apropierea părţii conice anterioare, se aşază mult mai lin pe apă, ducînd la o prezentare corespun­zătoare a artificialelor pe suprafaţa apei, fără să reducă dinamismul aruncărilor.
Firele LBWF se fabrică în diverse categorii de lungimi şi greutate, în funcţie de pescuitul căruia îi sînt destinate. Marele lor avantaj este acela că, atunci cînd intervenim cu corecţii în aer, la jumătatea drumului pe care firul îl are de străbătut pînă la locul vizat, acestea sînt în întregime preluate de fir, chiar în cazul lansării la mare distanţă. Posibilitatea de control permanent asupra forfacului cu muşte prin intermediul firului vine mult în ajutorul pescarilor înce­pători care, de cele mai multe ori, sînt nevoiţi să-şi corecteze lansările pe parcurs. Cele mai noi fire din aceasta categorie au imprimat pe ultima parte, mai precis la 3,72 m de capătul posterior, greutatea marcată printr-un număr corespunzător de liniuţe transversale, galbene sau de altă culoare vizibilă. Sistemul e pasibil de generalizare, înlesnind alegerea firului si vergii indicate pentru un anumit gen de pescuit, şi continuă principiul AFTM.

Şi în privinţa densităţii firelor în comparaţie cu cea a apei au apărut schimbări. între firele tip floating, cele numite Micro-Foam, după îmbrăcămintea folosită la realizarea lor, au densităţi scăzute pe unitate de volum. Calitatea principală a acestor fire este că plutesc pe şi nu în apă. Firul are o linie de plutire mult superioară celorlalte de tipul floating, ceea ce îi dă o alunecare mai bună în curent şi o mai uşoară desprindere de pe apă, cu care vine în contact printr-o suprafaţă redusă. Varga e astfel mai puţin solicitată, spionajul înapoi devine mai corect, sporind distanţa, precizia şi fineţea prezentării „artificialelor" într-o nouă lansare. Micro-Foam se fabrică în diferite lungimi şi greutăţi sub formă DT, WF şi LBWF, dar prin aceasta creatorii de nou din lumea pescui­tului nu şi-au spus încă ultimul cuvînt.


Fire care plutesc şi se scufundă : 1 — cu vîrf ud; 2 — coadă udă ; 3 — cap ud.

Noile fire puse la dispoziţia pescarilor ţin seama de doi factori : păstrăvul se hrăneşte cea 90% din timp în adîn-cul apei şi numai 10% din timp la suprafaţă, iar muscarul nu dispune întotdeauna de un fir floating, ca şi de unul sinking.
Combinaţiile floating-sinking sînt concepute de aşa ma­nieră, încît partea din faţă se scufundă, iar restul firului pluteşte, fiind aproape universale, în funcţie de caracteris­ticile apelor de pescuit. După lungimea părţii ude, aceste fire Pot fi : cu vîrful ud (cînd primii 3 m se scufundă), cu coadă udă (primii 6 m se scufundă) şi cu un capăt ud (9 m se scufundă). Aceste fire pot fi folosite, respectiv : în ape înguste Şi puţin adinei, în ape medii ca lărgime, cu adîncime şi curent potrivit, iar ultimele în ape largi, adinei şi curent puternic.
Pescuitul cu aceste fire are avantajul că muşcătura peş­telui poate fi semnalizată de partea care pluteşte. Adîncimea la care evoluează muştele artificiale este determinată de lun­gimea părţii care se scufundă, în pescuitul cu muşte uscate fiind util capătul floating al firului.
în acest sens, pentru pescuitul în apele curgătoare din Carpaţi mai indicate sînt firele DT cu vîrful ud, iar în lacurile alpine şi de acumulare — cele cu coadă udă.

Posted in: firele pentru musca