Se afișează postările cu eticheta pescuit amator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pescuit amator. Afișați toate postările

joi, 17 iunie 2010

Pescuit Sportiv si tipuri de naluci .


Pescuit şi tipuri de naluci 


Pescarul amator trebuie sa cunoasca si aceste secrete de pescuit la rapitor , in primul rand trebuie sa stie ce naluci foloseste in functie de pestele care vrea sal pescuiasca .
Sant multe tipuri de naluci si trebuie sa le foloseasca pe toate ca sa stie care da randament mai bun si aduce capturi mari si trofeie , in cele ce urmeaza o sa descriem cateva tipuri de naluci folosite la pescuitul sportiv .

Tipuri de naluci 


Nalucile se inpart in mai multe categori , cum ar fi : 
-naluci de suprafata ,
-plasticuri moi ,
-naluci dragate ,
-naluci hibrizi



" JERKBAITS” si „TWITCHBAITS ”


Adeseori pescarii asociaza denumirea de „jerkbait” („momeala smuncita” in traducere motamo) in mod eronat cu cea de naluca mare, universala. Dupa cum spune si denumirea, aceasta naluca nu produce nici un tip de actiune la simpla mulinare si dragare a ei prin patura de apa. Ceea ce o pune in valoare (o aduce la viata) este numai „smuncirea” ei provocata de pescar. Actiunea ei in apa va tinde sa simuleze miscarile unui peste ranit, aflat in agonie.

Nici chiar cele mai letargice stiuci nu rezista unor astfel de momeli, ba s-a constatat ca dragarea lor in patura de suprafata a unei ape de 6 m adincime aduce prompt stiuca la suprafata tocmai de pe fund.

Twitchbaits-urile („momeli zvicnite”) sunt ca si jerkbait-urile momeli ce necesita a fi „lucrate” de pescar.

Modele uzuale: „Odyssey Pig” si „Suick Thriller”.

Unele din naluci plutesc in repaos, altele se scufunda, acestea din urma oferind si o actiune de adincime. În ultimii ani cele cu actiune de adincime s-au rafinat si inovat atit de mult incit au ajuns sa imite prin forma pesti specifici de adincime, aflati in meniul stiucii. Distributia centrului de greutate va face distinctie intre nalucile „scufundatoare” si cele mai slabe in calitati scufundatoare. Acestea (cele scufundatoare) sunt „lucrate” mai degraba cu smunciri scurte si recuperari lente, decit cu smunciri lungi si recuperari mai rapide precum in cazul celor de suprafata.

Modele uzuale: „dolphins”, „Dave Kelbrick’s Runt”, „Loz Harrop’s Darter”, „Jim McDonough’s Slapper”, „Cobbs Countdown” si „Crazy Shad”.

Anumite „twitchbait”-uri, dupa cum le spune si numele, pot fi lucrate excelent prin mulinarea in scurte zvicniri si prin miscari minime si subtile ale virfului lansetei. Smuncirea lor excesiva va duce la disturbarea echilibrului acestora.

Modele uzuale: „Loz Harrop’s Jackal”, Loz Harrop’s Darter”, „Jim McDonough’s Glider”, „Ace’s Dorky” si noul „Fox Belly Up”.


„Topwater lures” (naluci de suprafata)


Reamintim, unele din nalucile de suprafata sunt bucati de lemn sau plastic lipsite de viata fara actiune pre-fabricata, iar punerea lor in valoare se face prin smunciri in jos ale virfului lansetei urmate de recuperari rapide ale burtii firului, naluca deplasindu-se in salturi, dintr-o parte in alta, precum un ciine strunit in lesa.
Alte naluci de suprafata au actiune pre-fabricata, adica simpla lor dragare prin apa produce miscarile dorite, datorita elicelor incorporate, ori altor elemente precum barbetele, ventuzele „poper”-elor. Acestea sunt create cu scopul de produce disturbari in patura de suprafata a apei (improscari, bolboroseli, etc.). Cel mai teribil de eficace model s-a dovedit in timp a fi „Fox Detonator” construit de Dave Kellbrick.


„Soft plastics” (plasticuri moi)



Acestea au un succes mai mare in rindul pescarilor, poate si pentru faptul ca sunt simplu de lansat si de lucrat in apa, de fapt prin numai simpla mulinare. Datorita cozilor care intra in miscare singure la dragarea lor si datorita moliciunii plasticului constructiv (in comparatie nalucile din materiale dure, de plastic dur sau lemn) acestea prezinta avantaje. Sunt rapitori care scuipa imediat nalucile dure, dar care insa sunt mult mai dispusi sa retina si sa inghita o naluca moale.

Modele uzuale: „Bulldawgs” de la Musky Innovations, „Castaic Swimbaits”. Unele abia aparute, mari, sunt: „Sprog” de la Zoota Lures si „Sandra Grubs” a francezilor de la Delalande.


„Pull baits” (naluci dragate)


Acestea sunt naluci mari care seamana cu „jerkbait”-urile, dar care pe linga smuciturile imprimate de pescar sunt capabile de miscari proprii (datorita cozilor stil twister). Se pot lucra prin smucituri urmate de mulinari si pauze scurte.

Modele uzuale: „Fox Demon” a lui Dave Kellbrick si „Hell Tail” a lui Ace Lures.


„Hybrids” (hibrizi)




Ultima serie de hibrizi aparuta este cea combinatie voblere-plasticuri moi, precum „Invader” de la Musky Innovations. Posibilitatile de lucrare a acestora sunt mai vaste: smuncite, dragate, etc.

Un alt hibrid eficient este si „Sosy Lure” de la Delalande, care prezinta multiple articulatii si care par adevarate fiinte vii in miscare; atrag cu predilectie stiucile de dimensiuni mai mici, denumite de englezi „jacks”.

Alti hibrizi cu design similar sunt si flexibilele naluci ale lui Mike Bowen din Redditch. Aceasta serie este aproape indestructibila (ca rezistenta a materialelor) si virtual impenetrabila pentru dintii taiosi ai stiucilor.

„Bucktails” si „spinnerbaits”




„Bucktails” au drept caracteristici constructive o paleta rotativa in fata si o coada colorata, stufoasa. Sunt naluci de suprafata si se lucreaza prin lansare si franare/mulinare in forta ca sa permita crearea unui val de suprafata pe parcursul deplasarii lor. „Spinnerbait”-urile sunt de adancime, si se lucreaza prin recuperari lente ale firului si dragarea lor pe fundul apei. Sunt foarte comod de utilizat, deci.

Modele uzuale: „Fox Viper” al lui Dave Kelbrick ca „bucktails” si „Coathangers” de la Ace Lures ca „spinnerbaits”.

„Plugs” (voblere) mari




Acest gen de naluci este poate cel mai vast, avand la dispozitie pentru ales o bogata gama. Specificul e constituit de barbeta frontala a carei unghi de inclinatie determina adancimea de evolutie. Au corpuri flotante, grele-scufundabile, flotabil-neutre, dintr-o bucata sau doua (cu articulatii) etc.

Modele uzuale, de succes: „Rapala Super Shad Rap”, „Chubby” al lui Dave Kelbrick, „Butcher Depthraider”, „Mann’s Stretch” si „Nilsmaster Invincible”.
gff<= voblere (“plugs”)

Culori, modele (de imitatie)


Biban – reprezinta alegerea ce mai frecventa in cele mai multe ape;
Rosioara sau culoare Argintie – minunate pentru ape clare sau usor tulburi. De remarcat argintiul utilizat pe conditii de vreme foarte insorita;
Portocaliu – succese foarte bune;
Rosu si Alb in combinatie – par a avea eficienta universala;
Negru – Nemaipomenite pentru pescuitul de suprafata, in special la amurg si pe intuneric;
Purpuriu – sunt favoritele pe care le garanteaza ca succes Dave Kelbrick. Sunt foarte vizibile in ape adanci (deci recomandate).
Galbene – cu sanse universale;
Vargate sau „inflacarate” stil Firetiger – este o combinatie de galben si verde cu vergeturi negre. Garantat productive.
Albastru si Argintiu in combinatie – bune in anumite ape, insa cu adevarat teribil de prinzatoare in altele.


joi, 6 mai 2010

Pescuit la Oblete în Apele Noastre

Pescuit la Oblete




Obletele este un peste care se hraneste indeosebi in straturile superioare ale apei. Are o culoare argintie, data de solzii marunti, care se desprind usor.
Gura are mandibula inferioar mai lunga decat cea superioara, fiind o adaptare la modul de hranire. Dimensiunile obisnuit sunt de 10-15 cm si 20-40 grame.
Peste de card, obletele este permanent in miscare. Musca nu atat de foame, cat din curiozitate precum si din spirit de concurenta fata de semenii sai. Se hraneste cu mici insecte, viermusi pe care ii culege de la suprafata apei.

Traieste atat in ape statatoare, in lacurile si baltile din campie, cat si in cele curgatoare, in toate raurile de ses din tara noastra. Prefera, indeosebi vara, locurile in care se intalnesc curenti si care aduc astfel o cantitate mai mare de insecte. Il putem pescui de primavara devreme, din martie, cand inca nu s-au dezghetat bine apele, pana toamna tarziu, in noiembrie.

Pescuitul obletelui


Pescarii "seriosi" il neglijeaza de cele mai multe ori, in cautarea unor pesti mai "valorosi" : crap, caras, somn. Insa atunci cand nimic nu merge, obletele poate salva o partida de pescuit. Si la unele concursuri de pescuit este pestele salvator, putand duce la castigarea sectiunii "Cel mai mare numar de pesti prinsi".
Pescuitul obletelui nu este deloc dificil, de multe ori fiind poarta de intrare in pescuit a multo pescari.
Undita este mica, de 3-4 metri, asa numita cataveica. Obletele nu este un peste sperios, fiind atras cu o nadire corespunzatoare pana aproape de mal. Actiunea unditei trebuie sa fie mai degraba una telescopica decat una de varf pentru a proteja gura pestelui. Fiindca la acest pescuit tinem tot timpul undita in mana si lansam de nenumarate ori, greutatea acesteia trebuie sa fe cat mai mica. O varga de carbon ar fi excelenta, dar si una buna din fibra de sticla este o alternativa.
Firul folosit va fi cat mai subtire, de preferat 0.08 mm, cu struna de care se leaga carligul de 0.06 mm. Lungimea firului va fi fix cat undita, pentru ca la prinderea unui peste acesta sa ajunga prin pendulare exact in mana.
Pluta va fi una mica, cam de 2 cm inaltime, cu antena mica (1 cm) sau inexistenta. Prefer sa folosesc, cand nu bate vantul o pluta fara antena, echilibrata astfel incat sa aiba deasupra apei doar o parte infima, 0.1 mm. In felul acesta orice trasatura este semnalizata, si nici pestele nu simte vreo rezistenta. Pe vant dimpotriva, folosesc o pluta cu antena, care sa ramana deasupra valurilor.
Deoarece lansarile la acest pescuit sunt extrem de numeroase, prefer sa pun pe fir o singura alica de plumb si nu mai multe, care ar putea sa se incurce intre ele.
Carligul va fi adaptat dimensiunii obletilor (am intalnit cateodata si obleti mari de 15-16 cm), cu tija subtire, cu spinul cat mai mic pentru a nu rani prea mult viermusul. Numerele 22-20-18 sunt cele mai uzuale.
Momeala cea mai folosita la pescuitul obletelui este viermusul. Este atat preferat de acesta cat si greu de furat de pe carlig si rezistent la lansari repetate. Se mai pot folosi rame mici, libelule, cu inconvenientul ca aceste momeli vor trebui inlocuite la 2-3 pesti prinsi.
Nada care se foloseste indeosebi este cea de apel, in timpul pescuitului. Firimituri de paine, malai usor umezit se arunca cat se poate tine intre degete astfel incat sa formeze un norisor in jurul plutei








Gastronomie

Cand ati prins zece obleti, e usor sa ii curatati. Cand insa ati prins doua sute, curatarea s-ar putea dovedi mai anevoioasa decat prinderea lor. De aceea, de obicei obletii se lasa necuratati, urmand a face acest lucru ... ceva mai tarziu.
De obicei obletii se prajesc. Numai ca nu se prajesc ca toti ceilalti pesti, ci pusi unul langa altul, trasi prin ochi printr-o scobitoare, cate 5-6, ca sa se poata intoarce si pe cealalta parte in tigaie. Se prajesc dupa ce au fost tavaliti in malai, pana devin crocanti. Dupa ce se prajesc, se scot de pe scobitoare.
Cel mai bine se servesc cat sunt inca calzi, cu o lamaie stoarsa deasupra si un pahar de vin alb alaturi. Tineti cu o mana de corpul obletelui si cu cealalta trageti de cap. Intestinele vor ramane prinse de acesta. Nu le aruncati decat pe ele, capul este una din cele mai bune parti ale obletelui.



toateBlogurile.ro Certificat Web