19:00
NIKE B.
Pescuit cu plutele Cralusso pe râu .
Una dintre cele mai arzătoare chestiuni ale unui pescuit clasic cu bologneza este păstrarea monturii, implicit a plutei într-o zonă imaginară, în care montura să respecte prima evaluare a adâncimii apei.
Dacă montura întră în derivă într-o zonă îndepărtată de mal, din cauza creşterii trepate a adâncimii, cârligul ajunge să se îndepărteze de substrat. Dacă, însă, se apropie de noi spre mal, riscăm să agăţăm montura, fără nicio şansă a o ţine aproape de gurile înfometate ale mrenelor şi scobarilor. Secretul, evident stă într-o practică îndelungată, în care am învăţat să fac în aşa fel încât, în ciuda tuturor curenţilor, să petrec un timp cât mai îndelungat în zona nădită. Şi în timp ce eu îmi bateam capul cu aceste detalii, cineva a inventat o minunăţie care se numeşte Bolo.
Am citit pentru prima oară despre plutele Cralusso cu ceva timp în urmă. Un model anume, purta întocmai numele tehnicii care mă pasionează atât de mult. Şi ceea ce spunea articolul este exact chestiunea cu care mă lupt de la începuturile iniţierii mele în tainele acestei tehnici excepţionale. Vă mărturisesc că în timpul lecturării, nu odată mi-am dat ochii peste cap. E incredibil când cineva îţi ghiceşte gândurile şi scrie despre ele ca şi când ar fi ştiut dintotdeauna ce te apasă, ce te macină.
Era vorba de acea plută pe care o conduci pur şi simplu spre zona nădită. Şi pentru că se zice că cea mai simplă modalitate de potolire a poftei e a mânca, asta m-am decis să fac şi eu. Am aflat de o expoziţie în care se vor face demonstraţii cu aceste plute, mi-am luat inima în dinţi şi am mers să văd renumitul bazin care mimează curentul apei. L-am cunoscut pe un băiat din echipa Cralusso, care mi-a făcut o demnostraţie care m-a lăsat mască, întocmai cum mă lăsase şi articolul pe care-l menţionam mai sus.
Forma ciudată, aplatizată
Mi-am cumpărat câteva plute şi abia aşteptam să ajung acasă să le studiez mai pe îndelete. Dar nimic nu aducea cu forma clasică a unei plute specifice bologneze. Mai degrabă forma călcată cu piciorul a unei plute din plastilină. În plus, am primit şi trei antene de culori diferite şi două sistem de adaptare cu rol de ghidon al plutei. Practic, acest sistem nu este nimic altceva decât locul în care introducem firul, pentru a putea ghidona mai bine pluta, atunci când o lăsăm în curent. Dar de ce am primit doi adaptori?
După niscaiva documentaţie, beculeţul s-a aprins: pentru ambele direcţii ale curentului… Începea bine, omul ăsta chiar părea să se fi gândit la tot. Adaptorul pentru cursul înspre dreapta are chiar şi un tub roşu de identificare, ca să nu mai fie nevoie de îndelungi chibzuiri pe malul apei. Deşi, la prima vedere, este aproape evident, ce şi cum se montează.
Materialul şi montajul
După acumularea mai multor ani de experienţă în pescuitul staţionar, forma plutei bolo aduce cu aceea a unei alte plute care a făcut istorie, tot marca Cralusso: este vorba de modelul Szorf. Doar că întreg sistemul este simplificat. Am încercat să fac prima asamblare a lui Bolo şi mi-a ieşit. Adevărul e că nu trebuie să fii cine ştie ce minitehnicus să o faci. Am început să analizez materialul din care este făcut corpul.
Ca la multe dintre modelele Cralusso, balsa nu are niciun rol. Ar fi fost mult prea greoi de sculptat la forma hidrodinamică în care a fost desenat. Spuma poliuretanică este un material care face minuni nu doar în construcţia voblerelor, ci iată şi pentru manufacturierii de plute. Nu că l-aş considera pe domnul Cralusso un simplu manufacturier… Eu îl ridic la rangul de inventator.
Vă mărturisesc, însă, că sunt un mare fan al lemnului de balsa. Chiar şi după câteva utilizări există riscul ca o plută obişnuită de balsa să se umezească, numai o slefuire fină şi o lăcuire eficace poate salva produsul. Şi o supriză plăcută, dar din nou gândită, este aceea a vopsirii celor trei antene în culori multiple, în funcţie de condiţiile de luminozitate de pe apă. Genial!
Proba pe viu. Adică pe apă.
Nu ştiam ce adâncimi mă aşteaptă, dar… nicio grijă. Pentru plută nouă, teren nou. Mi-am luat bologneza de opt metri şi, la prima vedere, în metoda clasică de pescuit, aş fi folosit o plută de aproximativ 8 grame. Oare e suficient atât şi pentru Cralusso Bolo? Mi s-a părut că da şi m-am apucat de montat. Întotdeauna îmi place să asamblez ceva ce n-am mai asambat înainte.
Primul lucru pe care l-am făcut, a fost să pregătesc varnişurile siliconice. Le-am tăiat pentru diametrul chilei şi le-am trecut pe firul principal. Am lăsat lungimi mai mari, în special pentru primul tub pe motivul că, la o înţepare mai fermă, risc să îl tai. De ce credeţi că folosesc mai multe varnişuri? Pentru că, în cazul în care mi se întâmplă să-l pierd pe primul, să nu trebuiască să reiau construcţia monturii de la zero. Varnişul de rezervă îl fixez pe partea de jos a chilei. De-acolo pot rapid să completez eventualele pierderi din timpul partidei. Deci, tuburile de varniş le trec pe fir şi , pe rând, pe chile.
Analiza minunii
După ce am montat pluta, m-am uitat cu atenţie la marea născocire. Încercam să-mi dau seama ce anume provoacă acea mişcare incredibilă în apă. Să fie corpul, cu o scobitura abia sesizabilă, care să forţeze curentul să evolueze? Oare prin tractarea chilei superioară îi fixez eu traiectoria, dictând încotro să plece? Încerc să răspund la întrebări pe care fiecare dintre voi care veţi încerca Cralusso Bolo, probabil vi le veţi pune… Dar hai să vedem ce-i poate capul. Mă apuc de plumbaj şi nu mă joc.
O supralestez, pentru că atunci când o menţin în curent, va avea tendinţa să se ridice. În funcţie de puterea curentului, am lestat până la scufundarea milimetrică peste antenă. Sub plumbul picătură am mai fixat alţi patru mici, iar în partea de jos am lăsat şi plumbul (alica) de semnalizare. Ca să fac cât mai repede sondarea substratului, grupez rapid toţi plumbii la un loc.
E pentru prima oară când experimentez adevărata ghidare a lui Cralusso Bolo. Sondarea a fost relativ uşoară, pluta rămânând scufundată până la ajungerea şiragului de plumbi pe fundul râului.Am sondat aşa timp de zece minute toată zona din faţa mea şi mi-am dat seama că am de-a face cu o apă adâncă de patru metri pe o zonă întinsă, între 10 si 20 de metri distanţă faţă de mal. La adâncimea măsurată exact, am mai adăugat forfacul fin, gata pregătit. Dacă totul merge bine, înseamnă că montura (cârligul) va aluneca fin, pe substrat în curent.
Începutul sub semnul Bolo
Începutul propriu-zis al pescuitului nu înseamnă că folosesc momeala. Dintr-un motiv simplu de înţeles, reuşesc să dau peste eventualele agăţături din zonă, şi, de multe ori, înainte de zgomotul nădirii voi realiza dacă există populaţie chinezească în zonă. La crapi mă refer, evident. În lanseu, pluta se comportă oarecum haotic, dar imediat ce atinge apa, îşi ia poziţia obişnuită.
Am lăsat pluta liberă, să văd cum se comportă şi trebuie să mărturisesc că am avut probleme în a o vizualiza la mare distanţă. Totuşi, în momentul în care am ajuns să o ţin tensionată, corpul s-a ridicat uşor şi am început să văd comportamentul propriu-zis al acestei în timpul „jocului de-a curentul”.
Practic, ridicarea corpului atunci când ţin firul tensionat îmi permite să sesizez mult mai uşor muşcătura peştelui.
După câteva lanseuri deasupra zonei aleasă pentru nădire, pornesc nădirea propriu-zisă, exact în locul în care am simţit că pot să am cel mai bun control al plutei. La prima agitare a acesteia înţep şi prind primul oblete cu noua jucărie. M-am bucurat ca un copil.
Posted in: 
1 comentarii:
FELICITARI.....SUCCES!
Trimiteți un comentariu