13:24
NIKE B.
Prieteni pescari amatori in cele ce urmeaza vom vorbi despre trei pese care nu trebuie sa lipseasca din trusa pescarului : carligul , juvelnicul si minciogul .
Principalele elemente ale unui cârlig sunt următoarele : paleta sau ochetul, tija, curbura, vârful şi spinul.
Paleta este elementul care nu permite nodului făcut pe tija cârligului să se desprindă de aceasta. Există noduri care se pretează mai bine pentru cârlige cu paletă, altele pentru cârlige cu ochet (în special cele pentru legarea muştelor artificiale).
Tija poate fi mai lungă sau mai scurtă. In general, la pescuitul cu momeli vii care se înşiră pe cârlig (rame), tija este mai lungă pentru a permite înşirarea momelii, iar la pescuitul cu momeli artificiale (paste), tija este mai scurtă (cârlige numite 'italiene'), pentru a ţine mai bine momeala. Tot pentru pescuitul cu momeli vii, tija poate avea 1-2 spini îndreptaţi în sus, pentru a ţine bine momeala.
Vârful cârligului poate fi drept, îndreptat spre tija cârligului (numit şi "cioc de papagal" sau "italian"), sau spre exterior. Cârligul cu vârful îndreptat spre exterior înţeapă mai uşor pestele, dar îl şi scapă mai uşor, pe când cârligul cu vârful tip 'cioc de papagal' înţeapă mai greu, dar reţine pestele mai bine.
Materialele din care se face un cârlig sunt dintre cele mai diverse, plecând de la fierul obişnuit şi ajungând până la aur (cârligele trofeu, de colecţie). Cârligul rezultat nu trebuie să fie casant (în caz de agăţare pe fundul apei sa putem, într-o oarecare măsură, să-l recuperam), dar nici prea maleabil, pentru a nu putea fi îndoit de către peşte. O altă calitate a unui cârlig este rezistenţa la coroziune, precum şi rezistenţa acestuia în cazul agăţărilor repetate pe fundul apei. In acest scop, după fiecare agăţare este bine să verificam ascuţimea vârfului cârligului.
Poate cea mai importantă calitate a unui cârlig este capacitatea acestuia, respectiv a vârfului cârligului, de a înţepa peştele. Verificaţi la cumpărare vârful cârligului mişcându-l pe pielea unui deget. Cel puţin la cârligele mici, vârful ar trebui să se agaţe imediat de piele. Daca la celelalte elemente ale undiţei mai puteţi face rabat la calitate, la cârlige este bine să alegeţi ce e mai bun, în ciuda preţului mai ridicat.
Culoarea pe care o pot avea cârligele are o gama destul de variată, cel puţin în magazine (argintie, aurie, brună, roşie, neagră, maro). Pe malul apei însă, folosiţi cârligele care au o culoare cât mai apropiată de cea a momelii. Daca vedeţi că vecinii prind iar dvs. nu, culoarea cârligului poate fi una dintre cauze.
Nu încercaţi să ascuţiţi un cârlig al cărui vârf s-a tocit, chiar dacă era unul "prinzător". Cârligele fiind de obicei ascuţite pe cale electrochimică, pila sau şmirghelul dvs. nu vor face decât să-l strice şi mai mult. Mai bine cumpăraţi unul identic, mai ales că preţul unui cârlig nu este atât de mare în raport cu celelalte elemente ale unei undiţe sau lansete.
Cârligele se măsoară în funcţie de distanţa dintre vârful lor şi tijă (deschiderea). Scara de măsurare începe de la 26 (cârligul cel mai mic), ajunge la 1 (cârlig la care distanţa vârf - tijă este cam de 1 cm), după care se continuă cu 1/0, 2/0..., ajungând la cârligele pentru pescuitul peştilor oceanici (rechini, marlini). Cârligele duble sau triple se folosesc de obicei la pescuitul peştilor răpitori, la echiparea linguriţelor artificiale, a woblerelor.
2 Juvelnicul Pescarului Amator .
Daca doriti sa eliberati la sfarsitul partidei de pescuit pestii prinsi (desi cel mai bine ar fi sa-i eliberati imediat dupa ce i-ati prins si fotografiat), folositi mai degraba un juvelnic din nylon, cu ochiuri cat mai mici. Juvelnicele cu ochiuri mari fac rani la botul si inotatoarele pestilor.
In apele cu lipitori (mai ales lacurile pline de vegetatie), veti avea surpriza sa va descoperiti pestii morti din cauza atacului acestora asupra branhiilor. Solutia consta intr-un altfel de juvelnic, un sac din panza cat mai deasa. Acesta insa are dezavantajul ca nu permite trecerea decat intr-o masura destul de mica a apei.
Diametrul juvelnicului va fi in concordanta cu talia pestilor. Cu cat sunt mai mari, cu atat diametrul ar trebui sa fie mai mare. Bineinteles, niste pesti mai mici nu se vor simti deloc deranjati intr-un juvelnic mai mare.
Lungimea juvelnicului este importanta in cazul in care din anumite motive (mal inalt sau malos, intinsura) nu puteti ajunge la malul apei. Cu cat va fi mai lung, cu atat va fi mai usor sa le dati drumul pestilor 'pe topogan', fara sa va deplasati. O lungime care acopera cam toate cazurile ar fi 2-3 metri.
Intodeauna vom incerca sa punem juvelnicul intr-un loc cu apa adanca, ferit de bataia directa a soarelui, cu un curent de apa care sa permita improspatarea acesteia.
Indiferent de materialul din care este construit, un juvelnic necesita intretinere. Pe langa uscarea obligatorie de la sfarsitul partidei de pescuit, dupa indepartarea mucusului pestilor pastrati prin clatirea repetata in apa in care am pescuit, fiecare tip de juvelnic necesita intretinere specifica. Astfel, juvelnicelor din sarma li se va indeparta rugina si vor fi vopsite in fiecare iarna. Cele din ata vor fi verificate iar ochiurile putrezite vor fi refacute. Mai avantajos din punct de vedere al intretinerii este un juvelnic din fire de nylon.
3 Minciogul Pescarului Amator .
Este o unealtă ajutătoare pentru scos din apă pestele mai mare, care nu poate fi scos prin simpla tracţiune a firului. Se compune dintr-o coadă (mâner), care poate fi şi telescopică, şi o plasă. La cele mai multe mincioguri, cadrul care susţine plasa este pliabil, pentru a fi mai uşor de transportat.
Tehnica introducerii peştelui in minciog este simplă. Minciogul se aşează intr-un loc cu apă ceva mai adâncă (cât să poată fi introdus sub peşte), şi nu se mişcă din acel loc decât atunci când am adus pestele deasupra lui, când cu o mişcare rapidă ridicam minciogul. Nu încercaţi niciodată să urmăriţi peştele cu minciogul, nu veţi face decât să îl speriaţi, şi cu o ultima zvâcnire vă poate scăpa.
De regula peştele se introduce in minciog de la coadă, fiind ţinut cu botul deasupra apei. Pentru peştii destul de mici faţă de diametrul plasei minciogului, aceasta tehnică nu mai este atât de importantă, ei putând fi ridicaţi oricum. Atenţie la peştii mai lungi (ştiucă, somn), care nu 'încap' în minciog. Mai bine îi mai lăsaţi 5 minute după ce consideraţi în mod normal ca i-aţi obosit, şi îi scoateţi ţinându-i cu mâna de opercule. Daca încercaţi să îi scoateţi cu un minciog prea mic pentru dimensiunea lor, în timpul zbaterii cârligul se agaţă de plasă şi buza peştelui se rupe imediat.
In mod normal coada minciogului are 1-1,5 metri, putând fi telescopică pentru un transport mai uşor. Pentru pescuitul în râurile de munte, practicat din apa cu cizme izolante, coada minciogului este tradiţional mai mică, de circa 10-20 cm. La polul opus se situează minciogul pentru pescuitul cu undita rubesiană (9-14 metri), care are de cele mai multe ori o lungime a cozii de până la 4 metri .
Posted in: 
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu