Pescuitul modern, sport al tuturor vîrstelor

Pescuitul modern, sport al tuturor vîrstelor


Este greu de spus cînd şi cum a apărut pescuitul aşa-numit sportiv şi modern, pe eare-1 practicăm noi, cei de azi. Dealtfel, chiar noţiunile de sportiv şi modern comportă mai multe înţelesuri, uneori controversate, deşi reale, ceea ce nu le absolvă de o anumită gratuitate. In general, pescuitul sportiv este cel care, opus pescuitului industrial, nu urmă­reşte scopuri utilitare şi nu foloseşte unelte sau metode de pescuit industrial. Pescarul sportiv foloseşte varga, firul, cîr-ligul şi momeala, aşa cum le-a folosit, de-a lungul veacurilor, omul-pescar, unelte pe care le-a perfecţionat mereu. Introdu­cerea firului aproape invizibil, din material plastic — poate cea mai mare revoluţie în pescuit — şi a mulinetei cu tambur fix n-au făcut decît să mărească, pentru pescar, posibilitatea de explorare a unei mai întinse suprafeţe acvatice, păstrînd o distanţă apreciabilă faţă de subiectul urmărit, peştele adică, înzestrat şi el cu simţuri capabile să perceapă prezenţa pes­carului.
Chiar în cadrul pescuitului despre care facem aceste însemnări, titlul de sportiv este contestat unora şi atribuit — cu oarecare uşurinţă — altora.

Cît priveşte modernitatea pescuitului actual — termen însuşit de pescarii de pretutindeni datorită perfecţionării us­tensilelor, dar mai ales de lansetişti, odată cu folosirea unor năluci de tipuri şi forme diferite, — va trebui să ne conso­lăm cu gîndul că primele năluci, din bronz şi asemănătoare dandinetelor de azi, au o vechime, conform descoperirilor arheologice, de cîteva mii de ani ! Totuşi, o anumită perfec­ţionare tehnică apare concomitent cu evoluţia cunoaşterii. Pescarii de pretutindeni simt nevoia să înveţe ; această nevoie,
alimentată permanent de noutăţile furnizate mai întîi de« tehnică şi apoi de biologie, duce la dezlegarea tainelor ce învăluie vietăţile din adîncuri şi conferă pescuitului şi acest caracter modern.
Aşa stînd lucrurile, putem să considerăm pescuitul pe care-1 practicăm în zilele noastre, sportiv şi modern, o preocu­pare plăcută, un adevărat hobby, despre care tot cei vechi ar fi lăsat o inscripţie valabilă şi astăzi : „Zeii nu adună la vîrsta omului orele petrecute la pescuit".


Pescarul — călător prin forţa împrejurărilor — poate şi trebuie să cunoască natura, să-i desluşească tainele, să-şi formeze un anumit mod de observare. Cu timpul, îi va fi uşor să deosebească solul fertil al cîmpiei de cel ascuns sub covo­rul roşcat din pădurile de molid, va cunoaşte de departe care-i aninul şi care salcia, cum arată piciorul cocoşului, sunătoarea ori brânduşele de toamnă. Privind mai atent, călă­torul ajunge să descopere frumuseţea stranie a muşchiului ce îmbracă bolovanii şi trunchiurile îmbătrânite, ori' pierde măsura timpului, fascinat de forfota gîzelor pe lîngă care atâţia paşi se perindă indiferenţi.
Ne-am obişnuit să ni-1 imaginăm tînăr sau vîrstnic. pur-tîndu-şi rucsacul voluminos, pornind energic ori în pas domol de senectute, spre inima pădurilor, povîrnişul colinelor sau creştetul munţilor. Amploarea drumeţiei este urmarea firească a dorinţei contemporanilor de a se manifesta, de a cunoaşte şi a se recunoaşte printre milioanele de anonimi însufleţiţi de aceeaşi chemare. Nu e de mirare că turismul, ca mişcare de mase sau ca sport, dacă vreţi, are cel mai mare număr de adepţi, şi rol din ce în ce mai însemnat în modelarea generaţiilor prezente şi mai ales viitoare.

Pentru pescari, atributele turistului sînt o condiţie de început. Devenit excursionist ce poartă undiţă, indiferent de care, se întoarce pe înserat, după o zi plină, presărată cu întâmplări pescăreşti şi imagini inedite. Aceasta se comple­tează firesc cu satisfacţia metodei de pescuit utilizate — aceea cu o singură undiţă, fie cît de simplă ori cea mai sofis­ticată lansetă — metodă cît se poate de sportivă, din prac­tica căreia s-au inspirat şi iniţiatorii concursurilor.
Ce înseamnă, pentru miile de pescari, competiţia ? Teama confruntării directe îi îndepărtează pe mulţi undiţari care nu înţeleg că în asemenea situaţii, ca în orice zi de pescuit, partenerul pescarului este tot peştele şi nu concurentul din standul alăturat. învingătorii sau învinşii de pe mal sînt şi vor rămîne, incontestabil, câştigătorii amicalei competiţii pes­car—peşte. Nu trebuie să ne gîndim neapărat la peştele prins în cârlig, căruia, mai ales la concursuri, ar trebui să i se redea libertatea viu, nevătămat, spre a-1 putea menţine în postura de partener. Ceea ce este legat de vietate, de la cunoaşterea mediului la particularităţile speciei, conduce pe nesimţite la iscusinţa de bun competitor şi... partener loial. Iată-ne ajunşi pe firul problemei, nu al apei, la ceea ce am putea numi pescuit şi pescar sportiv.

Schimbarea aceasta nu vine de la sine, iar competiţia, iie că se cheamă pescuit staţionar sau casting, trebuie să-şi revendice rolul în funcţie de importanţa ce-o merită.
Copiii şi tinerii, în întrecere alături de vârstnici şi mai vârstnici, vor răspunde mai curînd la ceea ce societatea mo­dernă, în tendinţa ei de urbanizare şi automatizare, nu are timpul material să le mai ofere — chemarea spre natură.
Pornit din fierbinţeala plajei şi freamătul valurilor, pes­carul nostru rătăceşte în păienjenişul cărărilor de apă ale Deltei, se pierde în imensitatea cîmpiei scăldate în tumultul Dunării, pentru a se abate pe ape învolburate de rîu spre cristalinul pîrîurilor şi izvoarelor. Drumeţul nu-şi atinge ţelul, ci se lasă purtat de drum printr-o legătură mai mult sau mai puţin materială, pe care unii ar numi-o simplu „nailon", fără să vadă firele pasiunii.

Posted in: pescuit,pescuitul,pescuitul modern,sport al tuturor vîrstelor