Pescuit Amator si totul despre Migraţia Sturionilor . ~ Pescuit sportiv, pescuit amator

Migraţia Sturionilor .

Migraţia este una din cele mai complexe forme de comportare a unor animale – păsări sau peşti – care pot fi private ca adaptări ereditare proprii speciei respective şi care împreună cu alte proprietăţi determină caracterele speciei , subspeciei, formei biologice intraspecifice sau populatiei respective.
La sturioni, migratia este o particularitate foarte importantăa ontogenezei, a ciclului vital , şi permite să se foloseasca mai complet toate posibilitătile prezentate de arealul de răspândire. Are un pro primordial în sistemul integrat al interadaptaţiilor , sistem ce a determinat succesul vietuirii în decursul a milioane de ani a acestoe “peşti de aur” cum mai sunt cunoscuţi sturionii în lume, datorită valorii lor deosebite.
Migrarea sturionilor din apele noastre , ca si din celelalte bazine ale lumii , se efectueazăpe distanţe foarte mari , pe fundul bazinului.De exemplu păstruga se deplasează de ordinul zecilor de kilometrii, nisetrul de ordinul sutelor de kilometrii sau morunul , care depăşeşte mia de kilometrii de la Marea Neagră , pe fluvial Dunărea, până la zonele de repreducere naturală. După depunerea elementelor sexuale mature – icre şi lapţi – se reântorc pe acelaşi drum aproape de suprafaţa apei, în locurile de unde au plecat. Din zonele naturale de reproductie , după ce larvele sturionilor au eclozat , fac o migratie pasivape curentul apei larvele devenind treptat pui. În Marea Neagră ajung după 1-2 luni cănd au o greutate medie 2-3 g/exemplar.
Marea majoritate a speciilor , subspeciilor şi a formelor ecologice sau a formelor biologice intraspecifice ale sturionilor se caracterizează prin viaţă migratoare.În afară de cega şi viza din apele noastre , de kaluga din Amur , de sturionul anerican de lac şi de alte specii care fac numai unele deplsări locale , toate celelalte specii marine sunt migratoare . Exceptie mai fac unele forme biologice dulcicole ale nisetrului, care trăiesc din stadiul de pui numai în mediul marin sau oceanicdar pentru reproducare intră numai în mediul fluvial dulcicol.
În majoritatea situatiilor ,migratiile sturionilor sunt legate de modificările considerabile ale presiunii osmotice ale mediului la trecerea din apa sărată a mării sau oceanului , în apa dulce a fluviilio şi invers şi prin urmare sunt legate de rconstituirea mecanismelor de reglare osmotica.Această stare esentială a comportarii sturionilor poate interveni în anumite anotimpuri şi deci , în diferite condiţii ale mediului exteriorla diferite vărste şi stadii foarte variate ale glandelor sexuale şi la diferit grad de îngrăşare .în determinarea migratiilor un rol important îl au hormonii sexuali care pătrund in sângele peştelui îna anumite etepe ale ciclului vital , precum si carecterul “gonadotrop al hipofizei”, insă fără a fii singurii factori ai migratiei.La aceştia se adaugă organismului migratiilior, sezonul migratiei, conditiile hidrologice si hidrobiologice din fluviu pentru fiecare forma biologică intraspecifică de “primăvara” şi de toamnă . Mediul exterior al migratiei este deosebit de la o specie la alta şi de la o formă biologică la alta.
Migratiile sturionilor reprezintă una din cele mai importante adaptări care contribuie la lărgirea arelului şi marirea fondului speciei, ceea ce duce la progresul ei biologic. Migratiile contriluie la diferenţieri intra specifice şi din interiorul populatiei la formarea unor rase de sezon ecoforme , dezvoltarea unor euribiforme şi potamodrome.Deosebirile ecologice se produc în cea mai mare masură în baza comportării diferite din timpul migratiei.
Sistemul endocrin este principala verigă de legătură între fenomenele ciclice naturale şi realizarea fazelor successive ale ontogenezei sturionilor . Sporirea activitătii aparatelor hipothalamo-hipofizar şi endocrin , care paremerg şi apoi determină migratia , se instalează datorită actiunii unor anumiţi excitanţi semnalizatori ai mediului exterior, în fond fenomene ciclice ale acestor peşti .
Prezenţa unei structuri complicate şi variate din punct de vedere ecologic al populatiei sau altei specii sturioni este o premisă a transformărilor microevolutive , care devin în timp macrodiferenţieri biologice aşa cum am menţionat.
Obstacolele în migratia sturionilor se accentuează , pe de o parte datorită poluării fluviilor în anumite zone de deversare a apelor uzate sau neuzate , insuficient epurate provenite de la important combinate industriale , iar pe de altă parte , datorită executării construcţiilor hidroenergetice pe fluviile în al căror bazin sunt locuru naturake de reprodocere. Pentru înlăturarea acestor 2 factori negativi pentru reproductia naturală a sturionilor s-au legiferat măsuri de epurare a apelor uzate , în ţara noastră , iar odată cu construcţiile hidroenegretice trebuie realizate construcţii pentru trecerea peştilor migratori din aval în amonte de hidrocentralele electrice , aşa cum s-au realizat la Volgograd.
Primele experimentări de fecundare artificială a icrelor de sturioni se leagă de numele lui Ovseanikov , care a efectuat în anul 1869, în Rusia , fecundarea artificială a icrelor de cegă , le-a incubat şi a obţinut larve.
Alături de Kovalskii şi de Wagner Ovseanikov publică în 1870 , rezultatele certărilor privind dezvoltarea cegăi. Aceste cercetări au fost completate de Zelenskii.

La speciile de nisetru şi păstrugă primele experienţe de fecundare au fost făcute în perioada 1884-1889 de Bordoin , şi s-au soldat cu obţinerea unor cantiăţi importante de larve . Experinnţele lui Bordoin s-au efectuat cu unii reproducători pescuiţi din fluvial Ural, aflaţi în ultimul stadiu de maturare. Experienţe cu repreducători de sturioni pescuiţi în mediu natural şi parcaţi în diferite tipuri de juvelnice au întreprins Ber şi Borodin , însă nu au obtinut elemente sexuale mature.