marți, 30 martie 2010

Pescuit si reproducerea pestilor .

            Reproducerea ( înmultirea , boistea , bătaia ) pestilor este asigurată de activitatea organelor genitale . Ajunsi la maturitate , femelele depun icre (ovulele ) pe care bărbătusu le stropeste cu laptii sai , astfel fecundate , icrele devin ouă ce trec apoi printr-un sir întreg de transformări , devenind , în cele din urmă , noi pesti .

             În general , pestii se înmultesc o dată pe an , dar epoca lor de reproducere nu are loc în acelas timp pentru toate speciile
Unii nuntesc la sfărsitul ierni ( ştiuca ) ; cei mai multi primăvara , altii , toamna tîrziu ( păstrăvul ) , iar unii chiar iarna ( mihaltul ) .De obicei , după ce icrele sănt lăsate libere de către femele în apă si stropite cu lapti de către mascul , părintii nu mai au nici un fel de grijă pentru progenituri .Sunt totusi cazuri în care bărbătusul păzeste icrele tot timpul clocirii si această grijă se atribuie somnului pitic , zglăvoacei etc .

             Păstrăvii si lipanii fac niste gropite pe fundul apelor , în care depun icrele , apoi le astupă cu petris , spre a nu fi distruse de alti pesti . Alte specii ( ciprinidele , stiuca , şalăul etc ) depun icrele pe plante acvatice , de care stau străns alipite . Durata clociri variază de la o specie la alta . Chiar la aceeiasi specie ea diferă după regiune , după ani , fiind în functie de temperatura apei. De exemplu , la crap este de 5-6 zile la o temperatură de 20°C , si de 8-10 zile , la 18°C-19°C. La păstrăv , variatiile sunt si mai mari : la 10°C clocirea durează 41 zile , iar la 4°C , 82 zile

Hibridarea ( corcirea ) 

De multe ori , în timpul reproducerii , se produc încrucisări între diferite specii ; de pildă , icrele unei femele de ghibort pot fi fecundate cu lapti de babuscă . Asemenea corciri sunt între vădufită si avat , clean si scobar , babuscă , plătică , batca etc . Nou-născutii hibrizi sunt , de obicei , sterili , dar au o crestere mai rapidă decăt a părintilor , sunt mai grasi , mai cărnosi si mai buni la gust .

luni, 29 martie 2010

Pescuit si modul de viată al pestilor


      Respiratia pestilor1


             Ca orice animal , pestii îsi primenesc săngele prin respiratie , luând însă direct din apă oxigenul de care au nevoie . Organele cu ajutorul cărora respiră se numesc branhii , cantitatea de oxigen necesară diferă de la o specie la alta . Păstrăvi se simt bine într-o apă continînd 7-8 cmc oxigen la litru , dar moare într-o apă avănd numai 3-4 cmc/ l ; crapul se multumeste cu o concentratie de 3-4 cmc/ l dă semne de asfixiere si nu mai mănâncă .
              Cu căt o apă este mai rece , cu atât continutul ei în oxigen este mai mare  . Iată , decei , încă o influienţă a temperaturii . Apele provenite din topirea zăpezii sunt sărace în oxigen . Aşa se explică de ce primăvara , pe timpul puhoaielor , păstrăvii nu se hrănesc deloc , refuzănd orice momeală , si imediat ce puhoaiele încetează , se reped lacomi la orice , acum fiind cel mai favorit timp al anului pentru pescuitul lor .

              Apele otrăvite cu diferite substante chimice au influientă asemănătoare asupra pestilor si , în cele mai dese cazuri , ele produc moartea întregului efectiv piscicol dintr-un bazin acvatic .
Îngetul prelungit poate provoca moartea pe scară întinsă , dacă nu se iau din vreme măsuri , pentru deschiderea de copci în ghiată , astfel încăt să se aereze apa sărăcită în oxigen din cauza putrezirii brădisului si a vegetatiei acvatice .

               Şi epoca de reproducere a pestilor este direct influentată de temperatura apelor .Fiecare specie este legată de o anumită temperatură , favorabilă depunerii icrelor , fecundatiei si clocirii.Crapul depune icrele la 18° C , ştiuca la 8-10 ° C , linul la 22-25° C avatul la 9-10° C .
Nu este de mirare de ce decizia de opreliste a pescuitului , pe timpul perioadei de reproducere a pestilor , variază de la an la an , ea stabilindu-se în funcţie de variatia climei , anotimpului , si după temperatura apelor .

Locul unde pestii îsi duc viata .2

              Pentru pescarul cu undita , cunoasterea acestui amănunt este esentială ; el va sti unde să caute fiecare specie si , în special , unde să-si plaseze cărligul cu momeală .
Din acest punct de vedere , pestii se pot împărti în două mari grupe :
       a) Pesti ce trăiesc , se tărăsc sau scurmă pe fund ( pestii de fund sau betonici ), cum sunt , de pildă , linul , caracuda , plătica , batca etc ,
       b) Pesti ce-si petrec viata înotînd în masa apei ( pesti de larg sau pelagiti ) , grupă din care fac parte stiuca , bibanul , avatul , cleanul , salmonizii etc . 

Vezica înotătoare ( besica ) 3

             Este un organ de plutire , prin modificarea volumului ei , pestii au posibilitatea de a coborî în adînc sau a se ridica la suprafată . După moartea pestelui , vezica înotătoare se umflă foarte tare , făcând ca pestele să plutească la suprafată , răsturnat într-o parte .

sâmbătă, 27 martie 2010

Pescuit cu plumb pe fundul apei

         Ţinta unui atare tip de pescuit o constituie pestii ce stau mai aproape de fund , în apele cu curs mai repede. La noi se pescuieste astfel mai ales mreana , iubitoare de apă adîncă , dar adeseori se pot prinde si cleni , văduviţe , somni , si crapi . În general este pescuitul obişnuit al crapului , carasului , somnului , plătici , linului etc. Toamna , pe vreme rece , când pestii se retrag spre fund ,varietatea celor prinşi în undită va fi si mai mare . Este necesar un echipament special . În primul rănd , o vargă lungă de 4-5 m , solidă , prevăzută cu mulinetă , trebuie să fie lungă , pentru ca so întindem perfect dreaptă , căt mai departe deasupra apei , tinînd firul sforii în unghi drept fată de ea . Pescuind în curent puternic , apa încearcă să ridice plumbul si , cu căt varga va fi mai scurtă , cu atât o poate face mai uşor , aducănd plumbul la mal . Ca si metoda precedentă , cu plută , întroducerea firelor de nailon a înlocuit vechea sfoară de mătase . Un fir de nailon de 30-40/50 grosime si de o lungime de circa 20-50/100 de m ( în functie de specia de peste  la care vrem să  pescuim )  , înfăsurat pe mulinetă , poate suporta lupta cu pesti de talie mare .

         Struna de care atasăm plumbul si cărligul va avea o grosime si o rezistentă mai mică decăt a firului legat de vargă , lungimea strunei va fi de 50-60 cm . La pescuitul unor răpitori cu dinti puternici , ca ştiuca ,somnul , şalăul , ataşăm la vărful strunei un fir subtire si suplu de oţel de 10-15 cm , de care prindem direct cârligul .Plumbul va fi greu , ca să poată tine momeala la fund şi să nu fie miscată de curent . Cu căt curentul este mai puternic , cu atît plumbul va fi mai greu, de la 10 g pănă la 80 g si chiar mai mult . Plumbul nu este întărit pe strună ci , fiind găurit în lungul lui , lasă ca struna să lunece liber si usor prin el . Jocul strunei prin plumb este obligatoriu , deoarece , dacă momeala ar fi legată fix de plumbul greu , ce zace pe fund , pestele ar simti îndată o rezistentă si ar lăsa numaidecăt nada . Pentru ca plumbul să nu ajungă pănă la cărlig , la vrio 30 cm de acesta , vom pune pe strună o alică .Mai buni sunt plumbii eliptici , "olivele ", care fac ca struna să lunece usor prin tunelul lor , si să agate mai rar de pietrele de fund . Vom arunca momeala cât mai departe ,spre mijlocul apei , cel putin la o distantă de două ori mai mare decât lungimea vergii .Acolo unde bănuim că sănt mrene mari , încordăm sfoara si o tinem tot timpul întinsă .





Ca să putem lansa destul de departe , este bine ca mai întăi să desfacem de pe mulinetă o portiune de sfoară destul de lungă , pe care o vom aseza în colaci pe pămînt , lăngă picioare , si o vom lăsa să ne  alunece printre degetele mâinii stăngi , în timp ce îi dam avânt cu varga . Varga o vom tine căt mai orizontal si , fiindcă de obicei este grea , o putem propti cu ajutorul unor suporti , ca să nu ne obosească mâna . Tracţiunea pestilor o simtim prin sfoară si prin vargă , deoarece struna este trasă , de peste , prin plumbul care stă pe fund . O lovitură scurtă , puternică , ne va face să bănuim că este un peste mare . Răspunsul pescarului va fi energic , dar nu brusc --sfoara este lungă , rezistenta apei este mare , iar miscarea de întepare trebuie să fie resimtită prin tunelul plumbului , care o frănează si el .

        Rezultatele frumoase obtinute cu această metodă de pescuit se datoresc faptului că se departe de tărm si la adânc , de unde pestele nu vede atît de usor omul . Dar , deoarece pestii se tin de obicei în ape mai limpezi si cu ochi buni , nu trebuie să fim prea siguri că nu vom fi observati ; de aceea să căutăm permanent să rămânem cât mai neobservati .  

vineri, 26 martie 2010

Pescuit la Avat în apele noastre




Oricăt de pasnici ar fi pestii din neamul crapilor , se găseste si între ei un mare hot : avatul . Atît este de lacom si hrăpăret , încăt i se spune : lupul pestelui , pestele lup , vănătorul etc .În functie de diferitele zone ale tării poartă si el numiri diferite : avat , anu , boulean , butoi , făt , hant , vulcan , peste cu sapte nume etc . Sportivii îl pescuesc tocmai pentru nesătul cu care vănează si îl enumerăm printre pestii care le oferă ceasurile cele mai pline de emotii .
        Caracteristicile avatului sunt : trupul alungit , zvelt , usor comprimat lateral , capul conic , gura mare , tăiată oblic în sus , falca de jos mai iesită , solzii mărunti si două siruri de dinti ascutiti în fundul gurii . Pe spate este negru-albăstrui ,  pe coaste albăstrui-alb , iar pe burtă , alb ca zăpada . Înotătoarea dorsală si coada bat în vănăt , iar celelalte în rosu . Mărimea lui obisnuită este de 30-40 cm , avănd în general 1-2 kg , însă poate atinge si o lungime de 80 cm si o greutate de 4-14 kg .

        Îl găsim în toate rîurile de ses , dar urcă si pănă în regiunea desisurilor ; îi plac apele clare si repezi , dar îl întălnim si în lacurile si băltile adănci , cu fundul nisipos si petros .Este un peste ce vănează aproape numai la suprafată si este neobosit în prinderea pestisorilor , care fug din fata lor înspăimîntati , sărind si deasupra apei-- , semn bun că acolo vănează un avat . Adeseori , pescuind la alti răpitori , ne pomenim cu el în cârlig.

         Avatul este prins cu nadă de pestisor mort si cu lingura-nălucă , însă numai pe apă limpede . Pestisorul îl înfirăm pe cârlig simplu , nr 7-8 ; cu un ac mare tragem struna de-a lungul trupului momelii , începănd lăngă coadă si scotindu-l pe gură , asa încăt cârligul --nu prea mare , însă ascutit--să stea străns lăngă coadă .

Legăm de cap pestisorul , ca să nu lunece pe strună în jos . Pentru ca uneori să putem lansa si între două ape , punem , cu vrio 20 cm deasupra nadei , un plumb foarte mic . Aruncăm mai ales în locurile pe unde am observat  că pestii sunt speriati si facem miscări de aproiere si de îndepărtare a momeli , tinând-o aproape de suprafată . Nâlucile cele mai atrăgătoare sunt linguritele lunguiete imitănd siluieta pestelui numită în comert "Blinker" , precum si lingura mică sau cea rotativă pe ax , cu cârlig triplu nr 7-8 .


  Purtăm momelile aproape de suprafata apei , lăsăndu-le mai la adânc numai toamna tărziu , cănd si avatul urmează pestisorii lui de pradă , care coboară spre fund .Vara vom pescui avatul în părtile cele mai însorite ale apei , mai ales acolo unde apele din bălti se varsă în râuri sau în Dunăre . În apele adînci si umbrite , înoată între ape ; în cele mai putin adînci , în straturile superficiale .

Atacul lui se produce brusc , de aceea , miscarea de întepare va fi făcută îndată ce simtim o căt de mică tractiune în vârful strunei . În primele momente , se luptă cu înversunare , se duce pânâ departe în înot repezit , dar oboseste curînd si poate fi tras cu usurintă . Se dă la undită pănă toamna târziu .

joi, 25 martie 2010

Pescuit la văduvită în apele noastre

           Văduvita numiri populare :alboane , văduvită , văduvioară . Este un peste de baltă şi de răuri de ses , care ajunge pănă la o lungime de 30-55 cm şi la o greutate de 0,5-2 kg exceptional 4-8 kg . La noi trăieste în Dunăre , în băltile ei si în regiunile inferioare a răurilor . Trupul , mai mult îndesat decăt prelung , putin comprimat lateral , spatele curbat , capul mic cu fruntea lată , gura în vărful botului , tăiată oblic în jos sunt trăsăturile ei dinstinctive .  Culoarea variază după locul unde se află , după anotimp si vărstă . În timpul primăverii , văduvita are spinarea sură-cenusie , cu luciri metalice-albăstruii , coastele sure , burta argintie ; capul bate în auriu ; înotătoarele din spate si coada au reflexi sur-albăstrii si violete , iar celelalte înotătoare bat în rosu . Toamna , culoarea văduviţei se închide , pe spate ajungănd să fie neagră-plumburie---de unde i se trage si numele ---, iar lucirile aurii devin alb-gălbui , corpul si mai ales spatele fiindu-i stropite cu bobite aurii.

            Primăvara iese la apele mici , line , apoi trece si în bălti , unde are loc reproducerea  , începund din martie si pănă la mijlocul lui iunie. Atît timp căt este cald , văduvita stă în ape mici , aproape de suprafată ; spre toamnă se retrage la adânc , iar iarna caută cele mai mari adăncimi la care poate să ajungă . De obicei o găsim în bulboanele mici , din apropierea ţărmurilor .

            Se pescuieste cu undită cu plută , cârligele vor avea o deschidere de 6-8 mm , iar plumbul , cel mult 5 g . Nadele cele mai eficace sunt râmele , în special cele rosiide gunoi , cosaşii , găndacii de mai , vermii de carne .
Vâduvita începe să se dea la undită primăvara de timpuriu . Când vremea este râcoroasă si apa mai limpede , potrivim momeala mai spre fundul apei ; pe căldură sau cănd apa este tulbure , momeala va fi cufundată la cel mult 50-60 cm de oglinda apei , si purtată căt mai aproape de tărm si de-a lungul acestuia . Vara , cele mai bune ceasuri de pescuit sunt dis-de-dimineată si seara , de la ora 18 , cănd se întunecă de-a binelea ; toamna , cele mai bune sunt orele dinainte de amează , iar după prănz , începe de la orele 14 pănă noaptea .

              Pentru a întepa , este de ajuns să smuncim scurt varga , să nu ne grăbim să scoatem văduvita prinsă , pentru că ia se luptă voiniceste , cu smuncituri scurte , dar puternice , si oboseste mult mai greu decăt alti pesti .

miercuri, 24 martie 2010

Pescuit la caracuda in apele noastre


        Caracuda este un peste lenes .de fund , pescuitul ei îti dă satisfactie prin multimea exemplarelor pe care le poti prinde într-o daltă sau lac în lunile cînd această specie " dă " bine la undită .Este un peste mai putin mofturos si mai putin siret decît crapul . Populează apele stătătoare cu fund mălos , unde scurmă dimineata si pănă seara cu botul său scurt , fără mustăti .
        Ca formă se aseamănă cu plătica , însă corpul ei este mai scurt si mai turtit lateral , de culoare cafenie-măslinie , cu nuante verzui pe spinare si galben-aurie pe laturi si pe burtă .
Nu părăseste prea des fundul apelor stătătoare , unde se simte bine printre vegetatia submersă . Este o specie sedentară , de dimensiuni reduse : are 12--15 cm lungime si o greutate medie de 80--120 g , însă uneori se pescuiesc sî exemplare de un kilogram .
          Hrana caracudei se compune din larve de insecte , vermi de nămol , moluste mărunte , seminte , resturi de plante si animale . Caracteristic pentru caracudă este faptul că poate suporta conditii extrem de vitrege , cum ar fi un continut redus de oxigen dizolvat ,temperaturi ridicate sau aproape de punctul de înghet ,îar cînd ajunge pe uscat trăieste ore întregi fără apă , înghitînd oxigen atmosferic .
         La pescuitul caracudei trebuie să se tină seamă de felul ei de viată . Find un peste de talie mică , care se miscă încet pe fundul apei sau printre vegetatia subagvatică , undita noastră va trebui să fie fină , cu strună sensibilă si cu plută mică . Desi , undita noastră se va compune dintro vargă usoară , de 4--5 m lungime cu strună de 0,15 mm si sfoară de 0,20 mm , Dat fiind faptul ca gura caracudei este mică , pentru rîme se vor folosi cîrlige nr 8--10 , iar pentru momeli vegetale nr 10--12. Mulineta poate să fie foarte simplă.
         La pescuitul caracudei se folosesc , în general , aceleasi momeli ca si pescuitul crapului , dar ceva mai mici . Din acestea amintim următoarele : rîme mici sau bucăti de răme , vermisori de făină , boabe de grîu sau de porumb fert , cocolosi de păine sau de mămăligă etc . Pluta se potriveste în asa fel , încăt momeala să ajungă exact pe fun sau cu 1--2 cm pe deasupra lui . Miscarea caracteristică trepidată a plutei si apoi scufundarea ei ne indică momentul întepării . Înteparea nu se face brusc . Fiind un peste pasnic si de talie mică , caracuda nu trebuie obosită , totus pescuitul ei este foarte distractiv si plăcut .

Pescuit la stiuca in apele noastre


        

Ştiuca este una dintre cele mai cunoscute specii din apele noastre si mai preferată de către pescarii sportivi.
E un peste foarte lacom , de aceea i se mai spune si lupul băltilor desi trăieste în lacuri  , în apele curgătoare de şes sau în unele lagune litorale .
         Prin botul său în formă de cioc de rată , corpul alungit si tărcat , ştiuca se deosebeste la prima vedere de ceilalti pesti .Stă nemiscată  ( singuratică ) la marginea stufăriilor , de unde se aruncă cu avănt spre pradă .



Avînd o culoare asemănătoare mediului înconjurător , ştiuca poate să prindă repede pestisorii nebănuitori care înoată liniştiti pe lăngă ea Se dă bine la momeală tot timpul anului , deoarece este vejnic flămîndă .Se hrăneste în special cu pesti si este vestită prin canibalizmul său . În mod obijnuit are o lungime de 30--50 cm si o greutate de 0,6--2 kg .
Ştiuca se reproduce cel mai devreme dintre pestii indigeni februarie--martie ,după această perioadă are o poftă de măncare de nedescris , cele mai bune sezoane pentru pescuit ştiucă sînt martie--aprilie si septembrie--noiembrie .
          Ştiucase pescuieste cu plută ( ca momeală folosim pestisori vii ) si cu năluci . La pescuitul cu plută putem folosi ca momeali rîme ,pestisori vii ( clean mic , obleţ , porcusor , rosioară caracudă mică ) broaste mai mici . Momeala se aruncă căt mai departe de mal , în locul unde bănuim că se găsesc stiuci ( la marginea vegetatiei ) si o tinem acolo fără să mutăm nada în altă parte . După ce ştiuca a apucat momeala o scutură bine , apoi rămîne nemişcată si în cele din urmă pleacă spre fund .Numai în acest moment se execută o întepătură nu prea puternică . Acum stiuca porneste ca o săgeată spre adîncime de aceia trebuie să-i dăm sfoară , apoi s-o apropiem încet  , fără să o lăsăm să intre în stufăris .După ce ştiuca a obosit , o aducem la minciog .Dacă prindem de cărlig ca momeală o broască vie , care înoată în preajma locului bănuit , nu folosim plută . În acest caz nu trebuie să facem aruncări prea dese si smuncite ca să nu omorăm broasca . Putem pescui si cu şoareci vii ( tot fără plută ) , folosind un cărlig dublu sau triplu . Nada se aruncă în locul unde bănuim că se găsesc ştiuci , fără să fim observati . La pescuitul static al ştiucii folosim o vargă de 2,8--3,5 m , puternică , avînd o mulinetă cu tambur fix si o strună metalică . Firul va avea o lungime de 30--40 m . Se folosesc cîrlige simple nr 1 si 2 , pluta trebuie să fie usoară , de preferat tipul buldo , careia i se poate regla plutirea .
            Unditul ştiucii cu plută ne oferă momente emotionante , totusi adevăratul pescuit al acestei specii se face cu năluci . În acest caz , alegerea unditei se face în functie de greutatea nălucii folosite , varga trebuie să aibă o lungime de 2--2,2 m si să fie de marcă .La acest fel de pescuit mulineta cu tambur fix si strună metalică sînt absolut necesare .Lingurile folosite terbuie să aibă 6--12 g şi să fie ondulate sau rotative . Cele din urmă au mai mare eficacitate . Lingura ovală "piscotul " , este una dintre cele mai bune năluci . În unele ape s-au dovedit a fi bune si monturile cu pestişori morti .Orice nălucă am folosi ia trebuie trasă încet , însă fără să-si piardă miscarea de învărtire .
    

Aruncarea ştucii este fulgerătoare , de aceea înteparea trebuie să fie bruscă dar nu dură . Obosirea acestui peste este pasionantă , plină de emotii .Ştiuca face salturi " acrobatice " ,apărîndu-se cu dibăcie , apoi fuge spre adîncuri sau se repede cînd într-o parte cînd în alta .Pescuitul ei cere multă îndemînare si pricepere .

Pescuit batca şi cum o pescuim .

         Batca (Blicca_Bjoerkna) i se mai spune : corbancă , corpacă , frunza plopului etc . Multi o confundă cu plătica , cu care la prima vedere , seamănă destul de bine .
        
         Se deosebeste însă , batca avănd solzii mai mari , înotătoarea anală mai scurtă , iar baza cozii colorată în roşu , în timp ce la plătică este cenuşiu-albăstruie . Talia ei obişnuită este de 20-25 cm , putând ajunge si la 35 cm , căntăreste peste 1 kg .
Se întălneste frecvent în regiunea Dunării în bălti si lacuri , în Timis, Bega, Beregzău etc .

      Metoda de pescuit  : pentru pescuitul lui este necesară formarea unui vad , aruncănd boabe de grău , mămăligă ,cartofi fierti si sfărîmati . Cărligul va avea o deschidere de 8-10 mm ; deci destul de mare , pentru că gura ei este fragedă , iar un cărlig mic şi subtire i-o poate uşor sfăsia . Pluta usoară va lăsa momeala pănă aproape de fund ; apa find lină si struna subtire , se vor pune doar una două alice .

     Momelile folosite sunt : răme de gunoi , mazăre feartă dine , ca să fie destul de moale si cocoloase de mămăligă sau de cartof fiert si frămîntat .În bălti , cele mai bune locuri de undit sunt pragurile ce despart apa mai mică de bulboanele adănci . Cu căt vom iesi la pescuit mai dimineată , cu atît vom avea rezultate mai bune.
  
      Metoda de pescuit ,precum si momelile si sculele folosite sunt asemănătoare celor utilizate la pescuitul plăticii , vom adăuga doar că , în timp ce plătica trăieste în ape cu fundul mai nisipoase , lăngă tufele de stuf si papură , batca se tine mai aproape maluri si spre funduri mai mâloase .

marți, 23 martie 2010

Pescuit Babuscă


Babusca numiri populare : babuscă , bălaie , bălac, ocheană , tărancă , la puiet se spune goghie .    Pescuirea babustii este mai mult un joc de-a unditu ; în căteva ore poti să aduni în coş atâţia pesti mărunti , încăt să cumpănescă greutatea pestilor mari , prinsi într-o zi întreagă .
    Babusca ajunge până la cel mult 30 cm lungime ; de obicei rămîne între 15 şi 25 cm ; greutatea , 80-200 g , exceptional 500 g .
Are spinarea destul de înaltă şi trupul alungit , comprimat lateral , spatele albastru-cenusiu-verzui , flacurile argintii si burta albă . Gura este tăiată aproape orizontal , situată terminal , ceea ce constituie semnul ei dinstinctiv . Ochii si înotătoarele -- cu exceptia dorsalei si a părtii de sus a caudalei , care sunt mai palide -- sunt roşii . Linia laterală , pornind de la cap , este curbă , îndreptăndu-se spre burtă .Babuşca este un peste de baltă , unde se înmulteste din belşug , fiind întălnită mai rar în răuri . O vom găsi în băltile şi jepsile Dunării , în toate lacurile litorale si iazuri . Este rar în Prut , dar freecventă în bratele închise ale Siretului .Adesea umblă în cărduri mari .

Perioada de bătaie începe de la mijlocul luni aprilie şi tine pănă la sfărsitul lui mai .
Find un peste mic şi de apă stătătoare , sfoara si struna vor fi foarte fine , iar cârligul va avea o deschidere de cel mult 5 mm .
Pluta va fi de pană uşoară , iar plumbul , o alică . Trebuie să punem plumb atăt de greu  , încăt pluta să se cufunde aproape toată , rămânând deasupra apei numai vreo 2 cm . Adîncimea la care lăsăm momeala depinde de vreme ( pe căldură o vom tine numai la suprafată , iar pe frig şi pe vreme rea  , mai la adînc ) şi de mărimea peştilor pe care vrem să-i pridem . Dacă avem de gănd să ne facem o provizie de pestişori pe care să-i întrebuinţăm drept momeală la răpitori , vom pescui numai la suprafată ; altfel , vom lăsa nada mai spre fund .

      Vadul, făcut cu păine muiată şi frămîntată , cu vermi etc , adună grămadă pe acesti flămănzi ai băltilor si prilejuieste un pescuit mănos .În undită vom pune ca momeală râme , vermi de carne , cosaşi mici sau mămăligă si păine , frămîntate si făcute cocoloase de mărimea bobului de mazăre . Cele mai bune locuri pentru vad si pentru pescuit sunt ochiurile de lăngă păpuriş si de pe lăngă alte plante acvatice . Dacă am dat de un cărd de babuste , pluta nu se mai odihneste . Căteodată , pluta are doar un tremur usor si repetat , apoi se cufundă , ca imediat să se ridice din nou , ceea ce indică prezenta pestilor mici , care mai mult se joacă cu momeala decăt s-o apuce . Pentru a nu gresi , nu vom încerca să întepăm decăt atunci cănd pluta se cufundă sau rămîne sub apă sau , cufundată fiind , este tras putin de-a lungul oglinzi apei , ceea ce înseamnă că o babuscă destul de mare a apucat nada cu nădejde . Specia prinde mai bine , la undită , primăvara ; mai tărziu , cănd apa s-a încălzit si balta este bogată în hrană , babusca leneveste .
  
   Locurile cele mai bune de pescuit sunt lăngă mal .Exemplarele mai mici le vom găsi printre ierburi si păpurisuri de întinderi mici si mijlocii , unde se ascund de teama bibanului ; cele de talie mai mare trăieste mai înspre funduri .Babusca are o carne gustoasă .

luni, 22 martie 2010

Pescuit, influenta asupra apei si a vremii pescuitului sportiv

APA

-Foarte scazuta;
-Mult crescuta;
-Revarsare brusca:
-Revarsare inceata si usoara:
-Incalzire brusca:
-Incalzire lenta:
-Racire brusca:
-Racire lenta:
-Apa tulbure:
-Apa usor tulbure:
-Apa limpede:
-Apa limpede si scazuta:
PESCUITUL

rău(in balti:buna)
rău
rău
excelenta
mediocru
bun
foarte rău
mediocru
foarte rău
excelent
mediocru
rău
VREMEA

Temperatura aerului
-Schimbare brusca:
-Racire brusca



mediocru
rău
LUMINA

-Cer usor acoperit:
-Nori Cirus si scaderea barometrului:


bun
rău
VANT

-Lipsa:
-Regulat, mijlociu:
-Schimbare brusca:
-Vant puternic:


mediocru
bun
rău
foarte bun
PRECIPITATII

-Ploaie regulata pe un timp cald:
-Zapada inainte si in timpul pescuitului:


foarte bun
fara efect
PRESIUNEA ATMOSFERICA

-Stabila:
-Variatii bruste:
-Scaderi bruste:
-Presiune joasa:
-Furtuna indepartata:
-Furtuna apropiata


bun
rău
foarte rău
mediocru
fara efect
rău


Pescuit Amator Video

Pescuit la stiucă în Canada 1





Pescuit la stiucă în Canada 2





Pescuit la stiucă în Canada 3





Pescuit Cum să lansăm 1






















Pescuit crap . Cum îl pescuim si cu ce îl nădim ?














Pescuitul crapilor în apele reci.
































Roşioara apelor noastre

Numiri populare : roşioară , babuşcă roşie , roşioară cu pană roşie , ochenită etc .Are talia de 20-30-35 cm şi o greutate de 200-300 g ; exceptional atinge 2 kg .

Desi înrudită îndeaproape cu babuşca ,o deosebim usor de ea . Are trupul mai oval, mai lataret si spinarea mai arcuita.Inotatoarele, cu exceptia dorsalei au varfurile rosii-aprins, spatele verde-inchis, cu o nuanta albastruie sau cenusie, coastele si burta argintii, (Rosioarele de balta sunt de culoare mai inchisa.)Ochii sunt aurii, cu o pata rosie;are gura taiata piezis in sus, iar solzii mari ii acopera si burta, intre inotatoarea ventrala si cea anala.Burta pare ca este coborata, labartata iar codala este adanc bifurcata, cu aripa de jos ceva mai lunga.



La noi o gasim in lacuri litorale, balti, baltile si japsile Dunarii, baltile riverane Bistritei, din cursul sau inferior, in Mures, Olt, Cris, Somes, Timis, Bega, Siret in iazuri si helestee.

Traieste in apele de ses, in balti si raurile foarte line.Si rosioara se aduna in carduri inotand mai mult in mijlocul adancurilor.O pescuim cu undita cu pluta intocmai ca si cu babusca.in timpul verii, insa, vom potrivi momeala mai aproape de suprafata.Nadele cele mai bune sunt ramele, viermii de carne si de faina, cosasii si pastele de paine.

Pentru undit vom cauta locuri bogate in vegetatie, langa carari de stuf sau chiar prin papurisul dens, sub covorul verde de matasea broastei, unde acest peste lenes isi are hrana la indemana si isi gaseste ascunzis de frica stiucii si a bibanului.Carnea ei este mai putin gustoasa decat a babustii.


duminică, 21 martie 2010

Din istoricul acvaristicii

Acvaristica nu este o indeletnicire noua.Ea isi are originea in cele mai indepartate timpuri ale istoriei omenesti.
    Ingrijirea animalelor capturate din natura este un obicei si o preocupare straveche a omului.Dupa cat se pare, pestii si plantele acvatice au fost printre primele vietuitoare pe care omul le-a introdus in caminul lui, pentr a-si impodobi casa si a le observa.
    Descoperirile din Egipt sunt o marturie a faptului ca in lociunta egiptenilor antici se gaseau si bazine pentru pesti, la care erau pastrate nu numai specii de consum, ci si specii ornamentale.
Vechii romani isi construiau piscine si vivarii in jurul palatelor.Sapaturile de langa Pompei au scos la iveala ramasitele unei piscine ornamentale, pe care o putem considera drept predecesorul roman al acvarului de azi.
Va urma...






 Acvari şi pesti





joi, 18 martie 2010

marți, 16 martie 2010

Pescuitul cu năluci în apele noastre

        Pescuitul cu năluci se practică în vederea prinderii speciilor răpitoare , de exemplu , lostrită , păstrăv , ştiucă , şalău , avat etc . Acest procedeu se mai numeste şi pescuitul lansat sau pescuitul cu blincherul . El cere eforturi deosebite din partea unditarului , care parcurge uneori distante foarte mari , aruncănd mereu năluca , explorînd apa palmă cu palmă în căutarea pestelui .

       Lansetitul obişnuit cu apele de munte va fi atras cu timpul de ghiolurile de pe litoral sau de băltile din lunca inundabilă a Dunăreii . În felul acesta , el se va putea bucura de toate plăcerile pe care ti le oferă acest procedeu de pescuit , inclusiv de schimbarea repetată a zonelor piscicole .




       Pescuitul cu năluci cere din partea pescarului amator îndemănare si precizie la aruncări , o finete in miscări şi echipament corespunzător , în special varga si mulineta foarte bune .Ultimele două ustensile trebuie să permită aruncări precise si aducerea corectă a momelii , cre să emită căt mai bine miscările unui pestisor viu . Uneltele pescarului lansetist se modernizează pe zi ce trece , usurînd manevrarea lingurii sau a devonului . Această metodă de pescuit poate fi considerată un adevărat sport .Deci nu este de mirare că nr adeptilor ei este foarte mare si creste mereu .

        În esentă , la acest fel de pescuit se procedează asfel : se aruncă momeala cu ajutorul unei vergi speciale într-un loc bine ales , apoi cu ajutorul firului si a mulinetei se aduce înapoi prin apă cu miscări care imită un pestisor viu . Ca momeală se folosesc pestisori morti sau năluci ( lingură sau devonul ) . Spre deosebire de pescuitul cu plută sau cu plumbul , pescuitul cu năluci se practică aproape de suprafata apei sau între ape , find destinat următoarelor specii : păstrăv , lostrită , stiucă , salău , avat , biban , clean , somn si văduvită . Plăcerea deosebită pe care o oferă acest procedeu de pescuit constă în faptul că se prind , în general , exemplare mari .

       Perfectionarea vergilor , a mulinetelor si a nălucilor  a contribuit în mare măsură la dezvoltarea pescuitului cu năluci . Datorită elegantei sale precum si rezultatele obtinute la pescuitul exemplarelor " uriase " de pesti răpitori , acest procedeu de pescuit se extinde mereu în tara noastră si nu este de mirare că azi si copiii se găndesc la pescuitul cu blincherul mai mult de cît la unditul cu plută . Ei au perfectă dreptate , deoarece pescuitul cu năluci este aproape tot atit de frumos ca si pescuitul cu muscă artificială .
        Acest pescuit se poate practica nu numai în apele Bistritei si în Deltă , ci si în lacul Sic , din regiunea Cluj , în canalul colector dintre Crisu Repede si Crisu Negru sau în complexul de bălti Bistret-Nedeia din Oltenia .

        Pe lîngă pricepere si conditie fizică , pescuitul cu năluca cere si unelte speciale . Accentul se pune în primul rînd pe vargă , fiincă cu ia trebuie sa facem aruncări precise si la mare distantă , să aducem năluca prin curentul apei si să ducem lupta cu pestele . Varga trebuie să fie rezistentă , elastică , usoară , avănd si o actiune de resort .

        După lungimea lor , vergile sănt de două feluri : scurte si lungi . Primele se aruncă cu o singură mînă si au o lungime de 1,50 - 2,60 m si o greutate de 120 - 250 g ( cu ele se pescuieste păstrăvul , avatul , stiuca , salău etc . ) . Vergile lungi se mănuiesc cu amîndouă mîinile ; ele au o lungime de 2,40 - 3,60 m si o greutate de 250 - 700 g ( cu aceste vergi se pescuieste lostrita , iar în alte tări somonul-atlantic ) .

        După greutatea nălucilor folosite la pescuit deosebim lanseul usor , cu năluci de 0,5 - 3 g ; lanseul mijlociu cu năluci de 4 - 20 g si lanseul greu , cu năluci de peste 20 g .

         Cunoscînd puterea vergii ( este vorba de greutatea folosită pentru îndoirea virfului vergii ) putem afla din tabele speciale greutatea năluci pe care trebuie s-o aibă o anumită vargă .

         La lanseul usor cu năluci de 0,5 - 3 g folosim un fir de 0,16 - 0,20 , la cel mijlociu cu năluci de 4 - 20 g de 0,20 - 0,32 mm si la cel greu cu năluci de peste 20 g un fir de 0,30 - 0,35 mm . În toate aceste cazuri , lungimea firului va fi de 80 - 100 de m . Între capătul firului si nălucă se intercalează întodeauna o bucată de strună metalică , pe care pesti răpitori să n-o poată tăia cu dintii . Sîrma este făcută din otel inoxidabil si are o lungime de 10 - 15 cm .

        Nălucile trebuie să semene cu pestisorii care constituie prada obisnuită a pestilor răpitori . O înfluientă hotărtoare asupra pescuitului  o au greutatea si volumul nălucii , care nu trebuie să sperie pestii . Accentul se va pune în deosebi pe coborîrea lină , fără zgomot a nălucii pe suprafata apei .

       Culoarea si luciu nălucii înfluientează foarte mult rezultatele pescuitului . În apele limpezi se folosesc năluci de culoare mai închisă , iar în apele tulburi întrebuintăm năluci de culoare mai deschisă .

       Montarea nălucii trebuie să fie făcută corect , pentru ca să functioneze perfect la cea mai mică tractiune a mulinetei . Vărtejurile montate între nălucă si strună , între strună si sfoară înlesnesc manevrarea nălucii prin apă . Montarea nălucii să fie căt mai invizibilă .
Montarea pestisorilor morti folositi ca momeală trebuie să permită acestora unele miscări de rotire prin apă . Pentru aceasta , ei se îndoaie pe cărlig .În acest scop folosim două trei cârlige duble sau triple . O asfel de montură uzuală este denumită " Solognote " , si constă dintr-o agrafă cu vărtej si 2 cârlige triple , legate cu sîrmă de otel între ele .

          La pescuitul cu năluci se folosesc uneori si momeli mixte , formate dintr-o lingură cu momeli naturale sau o lingură cu o muscă artificială .  Lansarea nălucilor este o adevărată artă ,  care cere multă experientă . Aruncarea nălucii de pe malurile acoperite cu tufisuri si copaci este destul de complicată .

          Lansarea nălucilor cu mulinete simple rotative era o problemă dificilă . O dată cu aparitia mulinetei cu tambur fix , această problemă a fost rezolvată si , în prezent , reusirea aruncării depinde de priceperea pescarului sportiv .

        Se cunosc două modalităti de aruncare a nălucii : din mînă si de pe mulinetă . În primul caz se desfăsoară de pe mulinetă atîta nailon , cît credem că ajunge pentru distanta vizată . Sfoara liberă se tine între degetele mîinii stîngi , iar cu dreapta aruncăm năluca din vargă , lăsînd sfoara să se strecoare printre degetele mîini stăngi , pînă cînd năluca ajunge în apă .În cel de-al doilea caz , nailonul se desfăsoară singur . Cănd năluca atinge suprafata apei prindem firul cu arătătorul mîini drepte , iar cu mîna stîngă începem să recuperăm firul , folosindu-ne de manivela de pe mulinetă .

       Ezistă mai multe feluri de lansări ale nălucii. Cea mai simplă este aruncarea pendulată  . În acest caz miscăm varga înainte si înapoi , împrimînd vergii o miscare pendulară . Cănd această miscare a atins ce mai mare intensitate , dam drumul firului în apă .

       Aruncarea verticală a nălucii este foarte simplă . În acest caz înfăsurăm nailonul pe mulinetă pănă cănd năluca ajunge aproape de inelul depe vărful vergii , la o distantă de 10 - 15 cm , apoi ne ajezăm cu fata spre tintă si printro miscare bruscă ridicăm varga în pozitie verticală , apoi coborîm năluca în locul fixat .

      Există si alte feluri de aruncări , de ex , cea orizontală de la dreapta la stînga sau invers . Catapultarea nălucii este , deasemenea , un procedeu de aruncare , care se desfăsoară asfel : tinem varga în mîna dreaptă , îar cu degetele mîinii stîngi prindem năluca si o tragem înapoi pănă îndoim putin varga . Apoi dam drumul nălucii , ridicînd arătătorul mîinii drepte .





     Orice procedeu am folosi la aruncare , miscarea îprimată vergii trebuie să fie uniform accelerată , nu bruscă .Tehnica aruncărilor nu se poate însusi din carte . Ia se învată de la pescari cu experientă . Aducerea nălucii se face continuu , fără întrerupere , învărtind manivela mulinetei uniform , cu aceasi viteză.

toateBlogurile.ro Certificat Web